duminică, 8 mai 2016

Caută lucrurile care te țin treaz

Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări ... (2 Petru 3:1)

Mintea adoarme. Delăsarea ne cuprinde. Păcatul caută să ne înfășoare. Alunecăm mereu spre lucrurile lumii. Chiar dacă nu ne ducem înapoi în păcate mari, ne complăcem într-o viață ușoară, comodă.

De aceea sunt în Biblie atâtea îndemnuri la veghere. Nu ajunge faptul că ni s-a dat Biblia, Dumnezeu pune oameni lângă noi prin care să ne împingă să citim și să trăim Biblia.
Petru era un astfel de om care căuta mereu să le trezească mintea. 

Cineva spunea: „Când vreau să dorm, iau cartea cutare, și după două pagini am adormit.” Voia să arate ce plicticoasă era cartea respectivă, de te adormea rapid. În pilda fecioarelor, Isus ne-a arătat clar că una din caracteristicile vremurilor dinaintea Răpirii va fi ațipirea și adormirea credincioșilor. 
Pentru aceasta, ia-ți măsuri să stai în preajma oamenilor care te țin treaz (ca Petru) și fugi de cei care te leagănă și te adorm. De exemplu, în acest capitol trei, Petru predică: „Ziua Domnului va veni ca un hoț.” ... „Ce fel de oameni ar trebui să fiți voi printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu?” ... „siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” Acestea sunt cuvinte de trezire la realitate și la iminența venirii Domnului. Ăsta da mesaj de a te ține treaz, nu mesaje de adormit copiii cum erau cele din Laodiceea: „Fraților, ce bine că suntem copiii Domnului. Stați liniștiți. Nani-nani!” 

Vezi ce predicatori te țin treaz, ale căror mesaje te pun pe gânduri și pe genunchi! Vezi dacă mai găsești o biserică unde se tună împotriva păcatului și a vieții lumești! Caută cărțile oamenilor lui Dumnezeu care te pun pe jar, caută locuri cu oameni ai rugăciunii, caută părtășia cu cei vii spiritual, pe care-i vezi interesați de Dumnezeu și de slujirea Lui.
RĂMÂI CU CEI CARE TE ȚIN TREAZ !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu