De câțiva ani, mă urmărește versetul
"Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui." (Iacov 1:25), cu accentul pe
„cine-și va adânci privirile în legea desăvârșită.”
Și tot de mult timp mă gândesc cum de s-a ajuns la alergarea asta nebună, chiar a unor credincioși bine intenționați, de pe un site creștin pe altul, de la o predică la alta, de la un video la o carte, apoi la câteva cântări creștine, apoi la un film creștin, apoi la niște știri creștine și iar de la capăt. Rar mai găsești azi pe câte unul să-l prinzi că studiază biblia, să-l simți că „a adăstat” asupra ei, că a rămas fascinat de ce a citit, că nu mai are cuvinte, că nu-i mai vine să doarmă datorită adevărurilor descoperite. De ce alergarea asta, m-am tot întrebat? De ce nu este totuși biblia baza noastră de discuții?
Unii dintre voi s-ar putea să mă contrazică, dar haideți să privim faptele. Câte din postările noastre pe rețelele de socializare sunt descoperiri pe care ni le-a dat Domnul în timpul nostru de părtășie? De cele mai multe ori transmitem mesajele altora, meditațiile altora, predicile altora, poeziile altora, dar extrem de rar postăm noi înșine 1-2 versete însoțite de descoperirea dată nouă de Duhul Sfânt. Eu nu spun că celelalte nu ne ajută deloc, dar noi înșine rămânem doar la suprafața lucrurilor și nu reușim să ne adâncim în această comoară, Cuvântul viu al lui Dumnezeu.
Zilele trecute, un frate mi-a trimis un fragment din Isaac Ambrose. Nu știam cine este. Am căutat și am găsit că a fost un puritan. Un prieten m-a întrebat cine-s puritanii. I-am spus că au fost unii care au vrut cu orice preț să trăiască pe pământ ca în cer. Am văzut și una din cărțile lui la librăria Kerigma, „Privind țintă la Isus.” Un frate care are cartea, mi-a fotografiat câteva pagini și mi le-a trimis. Am vrut să văd cum scrie. Este într-adevăr profund. Citind cele câteva pagini trimise, am primit și răspunsul la nedumerirea mea de ani de zile. Iată citatul:
„Motivul pentru care atât de multă predicare este zadarnică între noi, motivul pentru care aceia care mărturisesc o credinţă trec de la o predică la alta şi nu obosesc niciodată să tot audă, să citească, şi în ciuda tuturor acestora, sufletele lor sunt tot lihnite şi ofilite, este că nu meditează. De aceea i-a poruncit Dumnezeu lui Iosua: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta: cugetă asupra ei zi şi noapte” (Iosua 1:8).
Așa că am înțeles marea problemă și marele pericol. Dacă nu cugetăm adânc și destul timp asupra unui text, rămânem doar la suprafața adevărurilor Scripturii. Rămânând la suprafață, nu dăm de „miez” și nu ne săturăm cu adevărat. Și de aceea alergăm la altceva care să ne sature, de exemplu o predică. Dar, fiindcă nici acolo nu ne oprim să medităm mai adânc (nu oprim predica din când în când, ca să deschidem biblia și să cercetăm ceea ce ni se spune), trecem la următorul lucru. Și tot așa, într-un vârtej nebun.
Am înțeles deci că alergarea nebună de pe un site pe altul, de pe o rețea de socializare pe alta, pe care o practică mulți creștini, se datorează absenței meditării profunde la Cuvânt. Rămâne acum să mai înțeleg de ce, având COMOARA ACEASTA A CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU, o lăsăm totuși nedescoperită în tainele ei infinite, și ne pierdem în alte lucruri, chiar creștine.
