sâmbătă, 4 martie 2017

Doamne, unde este puterea Duhului Sfânt?

Cu toții avem nevoie de speranță și de întărirea credinței în Dumnezeul minunilor. Mulți dintre noi ne dorim o trezire spirituală de mulți ani de zile. Mulți vedem în casele noastre și în jurul nostru oameni nemântuiți, oameni apăsați, oameni distruși de depresie și multe alte boli psihice, distruși de puterea păcatului, distruși de puterea satanei. Și mulți gândim în sinea noastră sau cu voce tare: „Doamne, unde sunt minunile Tale, unde este puterea Duhului Sfânt pe care o vedem manifestându-se în Scriptură? Unde este puterea pe care o vedem manifestându-se în trezirile spirituale din secolele trecute despre care mulți dintre noi am citit?” 

Fata majoră a unuia dintre prietenii mei este bolnavă de o grea boală psihică. Părinții, înaintați în vârstă, se gândesc cu durere la ce se va întâmpla cu fata lor după moartea lor. Un alt fost prieten din tinerețe este bolnav de depresie și trăiește dintr-o pensie de handicap. Această pensie nu-i ajunge și îl ajută mama lui, dar care se află la o vârstă înaintată, peste 80 ani. Ce se va întâmpla cu el după moartea mamei lui? Cei 300 lei pensie nu-i vor ajunge, și probabil va ajunge printr-un azil de boli mintale. O altă fată pe care am cunoscut-o acum câțiva ani este și ea bolnavă de depresie. Recent m-am întâlnit cu ea pe stradă. Era împreună cu mama ei, o bătrânică gârbovită. Bătrâna și-a deschis inima și mă ruga să-i găsesc un serviciu fiicei sale, deoarece era disperată la gândul că ea va muri, și fata ei va rămâne fără niciun venit. 

Dacă stați să vă amintiți puțin, sunt convins că veți putea  descrie și voi alte și alte cazuri disperate pe care le știți. În toate aceste cazuri, este nevoie de ceva mai mult decât de învățătură. Este nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru ca sufletele acestea să fie dezrobite de sub puterea 
Dragi frați și surori, viețile multor oameni și biserici s-au schimbat atunci când au intrat în contact cu puterea Duhului Sfânt. Vă recomand încă o dată, din toată inima, cărțile lui Jim Cymbala: 
  1. Vânt proaspăt, foc proaspăt 
  2. Credință proaspătă 
  3. Putere proaspătă 

Citirea lor este ca o vizită într-o biserică plină de Duhul Sfânt. Deși le am de câțiva ani, le recitesc periodic, și mereu plâng văzând pe Domnul cum lucrează prin puterea Duhului Sfânt. Biserica, ca o lucrare a Duhului Sfânt, așa cum o văd în aceste cărți, este singura pe care mi-o doresc să o văd în realitate. Mă rog Domnului și sper să nu plec de pământ înainte de a o vedea și în România. 

Am atașat câteva pagini din cartea „Putere proaspătă”. Citindu-le, veți fi copleșiți de adevărul și puterea Duhului Sfânt și mobilizați la rugăciune pentru a vedea aceste lucruri întâmplându-se și în bisericile voastre.