Au ridicat, dar, ce făcuse Mica şi au
luat pe preotul care era în slujba lui şi s-au năpustit asupra Laisului,
asupra unui popor liniştit şi în pace; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au
ars cetatea.
Nimeni n-a izbăvit-o,
căci era departe de Sidon, şi locuitorii ei n-aveau nicio legătură
cu alţi oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob.
Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea şi au locuit în ea.
(Judecătorii 18:27-28)
Dumnezeu mi-a atras
recent atenția asupra acestui verset. Fiindcă Laisul era izolat
și n-avea legături cu alți oameni, a fost o pradă ușoară pentru vrăjmașii
lor.
Există diverse motive
pentru care unii frați și surori stau mai izolați față de ansamblul Trupului
lui Hristos. Unii se simt neînțeleși de către frați; alții se simt complexați;
alții au suferit o dezamăgire din partea altor frați sau din partea vreunui
păstor, și s-au izolat.
Recent am auzit de
cazul unuia care s-a depărtat chiar și de cei mai apropiați frați, pentru că a
considerat că-i răpeau prea mult timp, pe care a vrut să-l consacre cunoașterii
lui Dumnezeu. Asemenea soi de mândrie îi poate paște pe mulți, mai
ales pe cei mai „intelectuali”. Alteori se întâmplă să nu mai poți merge la adunare o
perioadă, și să observi că mai nimeni nu te caută. Lucrul acesta te face de
asemenea să vrei să te izolezi, gândindu-te că nimeni nu are nevoie de tine.
Există de asemenea pericolul să te crezi mai spiritual decât majoritatea și să
te retragi în cochilia ta ca să nu fii „întinat” de ceilalți.
