Ferice de poporul care are străjeri (proroci), și ferice de cine ascultă de glasul străjerilor!

A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. (Ioan 1:16)

Și El a dat ... pe alții proroci... (Efeseni 4:11)

Cât poți, luptă-te! Luptă-te să n-adormi! Acum este vremea de ațipire. (din predică)

A venit un om trimis de Dumnezeu. Numele lui este Victor, un oarecare frate din Moldova de peste Prut. A venit ieri în adunarea noastră mică, unde eram prezenți doar zece frați și surori. A venit împreună cu soția lui. Ea a spus o poezie, apoi amândoi au cântat o cântare, și s-au așezat. Dar cineva dintre noi, care-l cunoștea, l-a îndemnat: „frate, dacă ai un cuvânt pentru popor, spune!” Exact ca în Fapte 13:15, când apostolul Pavel este îndemnat cu aceleași cuvinte într-o sinagogă din Antiohia. Ne gândeam noi la o predică, dar la un cuvânt profetic, care să ne țină țintuiți în scaune cinzeci de minute, nu ne-am gândit.

Acum pot să mor liniștit (mărturie personală)

„Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta...” (Luca 2:29-30)

Numai Dumnezeu știe ziua când suntem pregătiți să fim luați în Împărăția Lui. Un frate dădea imaginea aceasta frumoasă, că trebuie să ajungem la coacere (ca un fruct) pentru a fi luați în cer la Domnul. În aceeași idee, unii cred că din Scriptură reiese adevărul că numai cei care vor fi găsiți gata vor fi răpiți, ceilalți credincioși urmând să treacă prin Necazul cel mare, și, ca să zic așa, să ispășească prin suferință faptul de a fi trăit o viață cu inima împărțită. E de meditat și la lucrul acesta.

Cred că unul din semnele că suntem gata, este atunci când "dragostea a ajuns desăvârșită în noi" (1 Ioan 4:12), când putem iubi pe oricine, chiar dacă nu suntem de acord cu ceea ce face, chiar dacă ne-a făcut mult rău și chiar dacă nu se întrevede nicio posibilitate de schimbare. O cântare spune: „Să iubești cu iubirea lui Isus”, adică iubire necondiționată.

Am învățat să așteptăm Cuvântul ieșit de la Domnul?

Mi-am imaginat pe cineva aflat într-o mică ambarcațiune, care s-a depărtat destul de departe de țărm și nu mai vede uscatul. Disperat, se luptă să dea la vâsle ca să ajungă la mal. Dar în ce direcție este malul? Se luptă, se frământă, vâslește și parcă stă pe loc. Apoi ia vâslele și dă cu ele de barcă, sfărâmându-le: „S-a terminat! Nu mai am nicio speranță.”

Obosit, disperat, resemnat, privind la vâslele distruse la furie, cade epuizat și stă sprijinit de marginea bărcii, uitându-se în zare, doar doar o zări o palmă de uscat. În timp ce stă așa, amorțit, un vânt ușor îi trece prin păr. Ca prin vis își aduce aminte de orele de geografie de la școală. Acolo a învățat că la țărmul mării, pe timpul zilei, suflă regulat un vânt ușor de la mare spre uscat. El se numește briză.

Privește în sus și vede catargul bărcii și pânza stând atârnând. O desfășoară și așteaptă liniștit să simtă direcția de unde bate briza. Când a găsit unghiul potrivit, fixează pânza pe direcția brizei și se așează în liniște în spatele pânzei. Vântul începe să umfle ușor pânza și barca începe să se miște, nu cu mare viteză, dar constant.

Ce se întâmplă când nu prețuim ce ne-a dat Dumnezeu!

Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?” (Geneza 25:32)
Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea.” (Geneza 27:35)

Recitind cartea Genezei, m-am întrebat de ce a permis Dumnezeu ca Iacov să-i fure binecuvântarea fratelui său Esau. Și chiar să recunoască „frauda” aceasta a lui Iacov, numindu-se pe Sine Însuși Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Și am înțeles că lucrul acesta a fost doar consecința naturală a faptului că și în alte rânduri Isaac nu a prețuit ceea ce i-a dat Dumnezeu. N-A PREȚUIT DARURILE LUI DUMNEZEU!


- n-a prețuit dreptul de întâi născut (pe când Iacov și l-a dorit),
- n-a prețuit poporul lui Dumnezeu (neamul lui Avraam) și n-a prețuit învățătura tatălui său (pe când Iacov a prețuit-o – Geneza 28:1), și și-a luat neveste dintre neamurile păgâne din Canaan.

În final, fiindcă Dumnezeu a văzut că Esau nu pune niciun preț pe ce i-a dat El, i-a luat și binecuvântarea și i-a dat-o lui Iacov. Este adevărat că, după ani de zile, când se reîntâlnește cu Iacov, îl vedem pe Esau ajuns un om prosper în felul lumii. Îl vedem fericit, ajuns conducătorul unei națiuni, având de toate din belșug, chiar foarte amabil cu Iacov. Dar la ce folos toate acestea, când nu-L mai avea pe Dumnezeu, ale cărui daruri le-a disprețuit la vremea lor.

Se pare că regula tragică la Dumnezeu este aceea că dacă tu nu prețuiești ceea ce El îți dăruiește, lucrul acela ți se va lua. Am putea spune că Dumnezeu este ofensat atunci când EL ÎȚI DĂ ÎN DAR UN CADOU, IAR TU PRIVEȘTI CU NEPĂSARE ȘI ÎL IEI CA UN LUCRU DE APUCAT. Chiar și un soț se simte jignit când vede că darul pe care i l-a făcut soției zace undeva aruncat prin debara.

Sunt atâtea daruri pe care Dumnezeu le face oamenilor și în special copiilor Lui. Dar le prețuim?

Nu prețuiești Cuvântul lui Dumnezeu, și iei ca de apucat faptul că Dumnezeu Însuși îți vorbește prin el când stai înaintea Lui? Vei ajunge să nu mai înțelegi nimic din Cuvânt, și când deschizi biblia să te simți ca în fața unei cărți scrise într-o limbă străină pe care nu o cunoști.

Nu prețuiești talanții (darurile spirituale care ți-au fost date ca să-L slujești pe Dumnezeu în adunare și în afara ei)? Ți se vor lua și vor fi dați altuia. Acum ceva ani Dumnezeu m-a speriat în privința aceasta. Stăteam la calculator și navigam aiurea pe internet, căutând programe, instalându-le și pierzând vremea, cu alte cuvinte. Dar aveam și biblia lângă mine și mai citeam din ea. La un moment dat, ochii mi-au căzut pe versetul: „Slujba lui s-o ia altul” (Fapte 1) Și Domnul mi-a spus: „Joacă-te, Dane, că-ți iau slujba și o dau altuia care vrea să Mă slujească cu toată inima.”

Nu prețuiești Biserica câștigată cu sângele Domnului Isus, adunarea fraților și surorilor? Vei ajunge undeva pe la periferia ei. Te vei simți tot mai mult ca un străin, ca un vizitator, fără să mai simți legătura frățească.

Și în final, dacă nu prețuiești mântuirea pentru care Domnul Isus a suferit până la moarte și încă moarte de cruce, și o iei ca de apucat, o vei pierde.

Așa cum cineva își face inventarul bunurilor personale și trece în el: apartamentul, mașina, aurul, terenurile, etc. ... așa să ne facem noi inventarul tuturor celor primite de la Dumnezeu. În multe intreprinderi, inventarul bunurilor dintr-o încăpere este afișat undeva pe perete. Nu ne-ar strica să ne afișăm pe peretele camerei un inventar al lucrurilor primite în dar de la Dumnezeu: înfierea, credința în Domnul Isus Cristos, Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu cu frații și surorile, etc.

Frați și surori, prețuim ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu? Prețuiești faptul că ai acum un Tată care te iubește? Prețuiești faptul că ai intrare liberă la El prin rugăciune? Prețuiești credința în Domnul Isus Cristos? Prețuiești pe Isus mai mult ca orice? Prețuiești pe Duhul Sfânt care ți-a fost dat ca și călăuză a vieții? Ești dependent de El și cauți să observi spre ce te călăuzește?

Prețuiești Cuvântul lui Dumnezeu? Citești, meditezi, te adâncești în el? Ești bucuros să lași orice altceva pentru a citi Cuvântul?

Prețuiești Casa lui Dumnezeu? Ești nelipsit de la Templu, ca primii creștini? Prețuiești frații și surorile pe care ți i-a dat Domnul? Cauți părtășia și legătura frățească?

Prețuiești pe învățătorii tăi, pe aceia prin care vezi că Dumnezeu îți vorbește?

Prețuiești mântuirea sufletului tău, pentru care s-a vărsat sânge dumnezeiesc, sau ți se pare că era OK și dacă nu-L cunoșteai pe Domnul?

Prețuiești darurile Lui? Dacă nu le prețuim, le vom pierde. Așa că ar fi mai bine să ne facem inventarul, să vedem ce am primit, și dacă am nesocotit darurile Lui și am pierdut din ele prin neglijență, atunci să ne pocăim și să ne întoarcem la Dumnezeu.”

Esau n-a prețuit darurile primite de la Dumnezeu, de aceea i s-au luat.