A venit un
om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. (Ioan 1:16)
Și El a dat
... pe alții proroci... (Efeseni 4:11)
Cât poți,
luptă-te! Luptă-te să n-adormi! Acum este vremea de ațipire. (din predică)
A venit un
om trimis de Dumnezeu. Numele lui este Victor, un oarecare frate din Moldova de
peste Prut. A venit ieri în adunarea noastră mică, unde eram prezenți doar zece
frați și surori. A venit împreună cu soția lui. Ea a spus o poezie, apoi
amândoi au cântat o cântare, și s-au așezat. Dar cineva dintre noi, care-l
cunoștea, l-a îndemnat: „frate, dacă ai un cuvânt pentru popor, spune!” Exact
ca în Fapte 13:15, când apostolul Pavel este îndemnat cu aceleași cuvinte
într-o sinagogă din Antiohia. Ne gândeam noi la o predică, dar la un cuvânt
profetic, care să ne țină țintuiți în scaune cinzeci de minute, nu ne-am
gândit.
Dragi frați,
cuvântul de ieri nu este doar o exegeză a vreunui text din biblie, ci este o
prorocie. Prorocul este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. A proroci este
sinonim cu a vorbi sub inspirație divină, a aduce „cuvântul care corespunde
perfect unei situații date, în trecut, prezent sau viitor” (G. Horster - din
dicționarul de pe ebiblia)
Aceasta s-a
întâmplat ieri în mica noastră adunare: Dumnezeu a trimis un om care a transmis
un cuvânt din partea Lui, un cuvânt care corespunde perfect situației actuale
din poporul Domnului. Aș putea spune că este un cuvânt ca o viziune pentru anul
care urmează. Poate vi se par vorbe mari, dar vă rog să vă faceți timp să-l
citiți. Eu am ascultat-o de trei ori, și mi-a luat astăzi 8 ore ca s-o
transcriu. Am transcris-o și pentru motivul că înregistrarea n-a tocmai bună
calitativ.
Unii vor
spune: „Frate, chiar acum te-ai gândit să ne trimiți astfel de mesaje!? Porcul
e pe masă. Vine revelionul.” Problema este că timpul nu l-am ales eu, ci
Domnul. El și-a trimis slujitorul lui pe data de 29 decembrie. Și să nu uităm
că ziua Răpirii va veni fără veste, iar noi suntem îndemnați să veghem și să
fim treji, mai ales de „sărbători”.
Lăsați
mâncarea pentru câteva minute, închideți televizorul sau laptopul, faceți
deplină liniște în inima voastră și în cameră, și citiți cu atenție mesajul
Domnului.
-------------------------------------
Prorocie
asupra Dumei: Mi se strigă din Seir: „Străjerule, cât mai este din noapte?
Străjerule, mai este mult din noapte?” Străjerul răspunde: „Vine dimineața, și
este tot noapte...” (Isaia 21:11-12)
Vreau să vă
întreb pentru început: „La cât v-ați sculat dimineață?” Vă spun eu la cât m-am
sculat. Am pus ceasul să sune la 5:20. Mai bine este să te scoli la 5:20 sau la
8:20? Pentru mine este mai bine la 8:20. Cel mai dulce somn. Dar care credeți
că este cel mai dulce somn? De la ora 22 la 24, de la ora 0 la 2, de la ora 2
la 4 sau de la ora 4 la 6 dimineața? Biblia ne spune că sunt patru străji. Cel
mai dulce somn este cel de dimineață!
O dată pe an
eu plecam la Moscova la o conferință cu mai mulți frați în mașină. Dacă cumva
conducea vreun altul, la a patra strajă de noapte ceream să conduc eu. Mă
temeam, pentru că eu eram omul care a lucrat pe mașini mari toată viața, și-mi
place să merg cu mașina, și nu dorm. Acum nu mai este ce-a fost, dar a fost o
vreme, până la 50 de ani, când nu aveam nicio problemă cu somnul. Și le
spuneam: „Acum lasă-mă să conduc eu. Este straja a patra, e cel mai greu.” Eu
mergeam și toți dormeau. Și le spuneam: „Nu trebuie să mă țină nimeni de vorbă.
Culcați-vă, că vreau să vă aud pe toți că dormiți și vă odihniți.”
Frați și
surori, care este timpul cel mai periculos al nostru din noapte? Dimineața!
„Vine dimineața și este tot noapte...” Eram într-o vreme tare obosit, și am
plecat cu mașina. Când am ajuns noaptea pe la serpentinele de la Oituz, aveam
ochii deschiși, dar am simțit că întârzii să iau curbele așa cum ar trebui.
Undeva era o curbă, și chiar am mers așa oleacă mai mult pe alăturea decât pe
drum. Eram treaz, aveam ochii deschiși, încă nu simțeam că vreau să dorm, dar
simțeam în mine ceva ca o pasivitate. Deveneam pasiv, mă vizita în trupul meu o
pasivitate, și nu mai eram așa de activ.
Deci, când
este mai greu să veghezi? În a patra strajă din noapte. Acum Scriptura spune
așa: „Străjerule, cât mai este până dimineață?” Și eu mă întreb pe mine: „Cât
ne-a mai rămas nouă până dimineață?” În sens spiritual. Noi trăim vremea de pe
urmă, dar eu aș spune că noi trăim partea din urmă a vremii din urmă, ultima
porțiune de timp a vremii din urmă. Și străjerul pune o întrebare: „Cât mai
este până dimineață?” Pentru că este noapte încă, păcatul este la culme... este
spre dimineață, dar încă e noapte. Iacă, vine ziua, dar este tot întuneric.
Ceea ce înseamnă că suntem unde? *Suntem gata să lumineze (să se arate)
Luceafărul de dimineață! Ca să vină Cristos! Ca să vină Răpirea! Ca să înceapă
o altă lume!*
Și acum,
revenim la întrebarea „Când e mai greu ca să veghezi?” Și răspunsul: „Cel mai
greu este să veghezi în ultima clipă!” Poți să fii tu cât ai fi de erou să
conduci o mașină, dar să știi că la urmă e principalul, spre dimineață.”
Vă spun acum
ceva ce s-a întâmplat în marea Baltică. Nemții au făcut un vapor mare, posibil
că mai mare decât Titanicul din 1912 (ca număr de pasageri care puteau fi
îmbarcați). Titanicul acela, care a plecat din Anglia spre New York avea la
bord peste 2000 de pasageri. Titanicul acesta pe care l-au făcut nemții în
1980, se numea Estonia. S-au folosit de el 14 ani, apoi l-au vândut
estonienilor. Vaporul era mare și putea duce o mulțime de mărfuri pe lângă
pasageri. Dar poarta de intrare în navă era prin partea din față. Se deschidea
și permitea intrarea mașinilor și pasagerilor, apoi era închisă ermetic ca să
nu pătrundă apa.
În ultimul
ei voiaj, erau în mijlocul mării, cu 1000 de pasageri la bord. Căpitanul navei
știa că partea aceea din față avea nevoie de reparație. Dar, la fiecare voiaj,
se gândea: „Ei, poate de data asta mai ține. Și poate și de data asta...” Dar
știa că era nevoie de reparații. Și în anul 1994, când a plecat în voiaj, erau
noaptea în mijlocul mării. Pe vapor era veselie mare. Erau baruri deschise,
cluburi, se dansa, erau cazinouri... 1000 de oameni... un sat întreg. Erau pe
mai multe niveluri. Și la un anumit timp de noapte, pe o mare înfuriată, au
început să se audă niște lovituri metalice în bordul navei. Și în jur de 200 de
oameni s-au sesizat: „Băi, se aude ceva...” Lumea de pe navă habar nu avea:
cântau, dansau, câștigau, pierdeau bani... Dar aceștia 200 au devenit atenți
(la lovituri). Și în momentul acela căpitanul aude și el loviturile acestea. Și
când a simțit că se întâmplă ceva tragic cu vaporul, pentru că începuse să se
încline într-o parte, a dat alarma: „Toți pasagerii să urce sus, la ultimul
nivel.” Aceștia 200 s-au ridicat sus, au îmbrăcat cămășile de salvare și erau
gata. Restul, 723, habar nu aveau. Alarma suna! Alarmă! Dar ei fiind atât de
ocupați, n-au luat seama. Când s-au urcat aceștia sus, au spus: „Corabia este
în pericol. Noi trebuie să ne salvăm viețile! Ne urcăm imediat toți, câte 20 de
persoane, în bărcile de salvare.”
Și aceștia
200, toți au urcat în bărci. Și dacă Titanicul, în anul 1912, s-a luptat între
viață și moarte două ceasuri și jumătate, în 1994 Titanicul estonian s-a luptat
30 minute. Și după aceste 30 minute, vaporul era la 700 metri adâncime, pe
fundul mării. Iar pe mare pluteau niște mici bărci de salvare.
Acum vă pun
o întrebare: în momentul acela, în atâta stres, în atâta frică, în atâta
zbucium, când s-au văzut ei în siguranță acolo, a apărut un dușman al vieții
lor. Care credeți că era dușmanul? Erau câte 20 în acele bărci. A apărut în
bărci un vrăjmaș de moarte. (Cineva spune: „Somnul!”) Încă nu era somnul. Dar
știți ce a apărut? PASIVITATEA! Nu le era nimică: nici a plânge, nici a cânta.
Nu le era nimică. Stând așa în bărcile acelea, era frig, că oamenii au început
să înghețe. Când începe să scadă temperatura corpului, 36, 34, 32... La 30
grade, omul moare. Oamenii au început să cadă în somnul acesta de pasivitate.
Erau pasivi. Și când a început să fie mai frig, au început să aibă dorința de a
dormi. Le era somn de acum. Voiau să doarmă. Începeau să ațipească. Și unii
adormeau.
Fraților,
când ești într-o stare spirituală de ațipire, deși încă n-ai adormit, ești însă
pasiv. Eu merg prin multe adunări. Poate unul nu mai are așa dorință să
citească, să se roage, să cânte... Poate unii chiar nici nu mai cântă, tac
așa... Alții încep să le fie somn... Somnul spiritual este așa de fin că nu-l
cunoști... „Ei, de-acuma... parcă ți-e somn... nu-ți mai vine să faci nimic...
nici în adunare... nici nu-ți mai arde de predică...” Și somnul acesta te duce
la adormire. Și adormirea înseamnă că începi să-ți pierzi simțurile
(spirituale). „Acuma țipam că mi-e frig, dar uite că acum nu mai simt. Încep a
simți căldură. În loc de frig, căldură.” Și unii strigă: „E bine, fraților.”
Și-i spui unei surori: „Măi soră, dar nu e bine cum te porți, atitudinea ta
față de Dumnezeu, îmbrăcămintea ta...” Și sora răspunde: „Băi frate, dar ce
vezi tu? Eu nu văd nimic în neregulă.” Sau te adresezi unui frate: „Măi frate,
faci niște lucruri urâte.” Și fratele răspunde: „Băi frate, dar ce-am făcut?
Numai pe mine mă vezi?” Simțul spiritual al omului începe a se pierde. Omul
adoarme spiritual. Fix așa cum adoarme omul când începe răcirea trupului: la
început mi-e frig, simt ceva... apoi începe mai frig, mai, mai... și la un
moment dat parcă-i cald. Nu mai simte realitatea.”
Fraților,
noi trăim exact în momentul acesta: CĂ MULȚI CREȘTINI ÎȘI PIERD SIMȚURILE. Și
nu se termină aici. Că dacă ți-ai pierdut simțul, nu mai faci „mișcări”, nu te
mai ocupi de tine. Și, cu vremea, apare somnul, și după somn apar visele. Ai
închipuiri înainte de a muri: „Da... sunt salvat... uite, de-acum vin
salvatorii, elicopterele, și ne ridică...” Parcă, gata, ești salvat. Asta
înseamnă de fapt că MOARTEA BATE LA UȘĂ. Adormirea totală... Tu, de acum, nu
mai simți nimic, gata, ai adormit... Iată, în aceste momente trăiește biserica
lui Cristos astăzi.
Acum vă spun
un lucru. În momentul acela era nevoie de cineva acolo ca să facă ceva. Ce să
facă? Trebuia mișcare. Chiar și acolo, în bărcuțele acelea mici. Spune că era o
fetiță acolo care s-a luptat, s-a luptat, și la urmă a adormit. Și un bărbat
s-a apropiat de ea și a strigat tare de tot la urechile ei: „Nu dormi!” Și el a
început să strige încontinuu: „Nu dormi! Luptă-te! Fă ce vrei, numai să nu
adormi!” S-a găsit cineva să-i spună: „Măi, nu mai răcni atâta, suntem 20
aici.” Dar omul nu s-a lăsat. Ba striga la unul, ba mișca pe altul, ba trăgea
de unul, ba scutura pe altul. Știți ce s-a întâmplat? Dimineață pe la ora 9 au
venit elicopterele, au venit vapoarele, și au început să-i strângă. Și când îi
ridica, îi ridica doi câte doi. Și până ajungeau sus la elicopter, vorbeau
între ei, povesteau, și când ajungeau sus în elicopter, s-a întâmplat că unul
era mort. „Băi Ioane!” Nu răspundea. Adormise și murise. Și echipajul întreba:
„E mort?” „Păi era viu... Noi ne ridicam, vorbeam, și era viu.” Și în ultima
clipă a murit.
Bărbatul
acela a strigat încontinuu: „Fă totul, numai să nu dormi.” Și care a luat
aminte a început să lupte. S-a luptat. Din 200, doar 137 au rămas vii. Restul
„au murit salvați”. Mulți repetă: „Isus ne-a iertat, Isus ne-a iertat.”
Fraților, da, Isus ne-a iertat, dar asta nu înseamnă că dacă m-a iertat Isus,
eu sunt și gata salvat. Eu eram în mocirla păcatului, eram într-o groapă în
pericol, și mă înecam acolo. Vine Salvatorul și mă apucă și mă scoate de la
înec și mă pune pe mal. M-a salvat. Și ce spune: „Să nu te mai vâri acolo. Ești
salvat. Nu te mai vârî acolo. Că a doua oară dacă te vâri, ai să mori. Mori. Ai
să te îneci iar.” Acuma, te-a pus pe mal. Trăiești. Acum, salvează-ți viața.
Du-te și scapă la munte - cum i-a spus lui Lot. Îngerul a venit, l-a luat de
mână, l-a tras, l-a tras și l-a scos din Sodoma. „Acuma, scapă la munte.” „Nu
pot, e departe, nu voi reuși”, a zis Lot. „Bine, atunci du-te în cetatea aceea.
Salvează-te!” Și au plecat îngerii. Nu l-au mai dus pe Lot până acasă.
Fraților,
spre deosebire de întâmplarea cu Lot, Domnul Isus nu ne părăsește (în drumul
spre cer), dar o responsabilitate față de sufletul nostru avem. Cât poți,
luptă-te! Luptă-te să n-adormi! Acum este vremea de ațipire. Și nu doar atât,
ci noi trebuie să strigăm și altora: *„Fă tot ce poți și nu adormi!”*
Fraților,
devin oamenii morți spiritual, sau dorm spiritual. Noi știm că erau zece
fecioare. La miezul nopții s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieșiți-i în
întâmpinare!” Toate ațipiseră. Numai că, cinci dintre ele, care erau
nechibzuite, aveau untdelemn în candelă, dar în vas (de rezervă) nu aveau. Ce
înseamnă asta? Ceva aveau: umblau la adunare, cântau, se rugau poate, poate
luau și Cina Domnului, dar viața practică la ele era moartă. Ele erau adormite
mai demult. Ele nu aveau viața pregătită, nu aveau fapte înaintea lui Dumnezeu.
Și când a venit mirele, a intrat nu ceea ce se vede („Uite ce frumos s-a rugat!
Uite ce cântă de frumos! Uite ce mai predică de frumos!”) Isus se uită și la
asta, dar Isus se uită în dosul culiselor, se uită la inimă. Și acolo El vede:
„Ai iertat, sau n-ai iertat.” „Păi dar nu pot ierta. Mi-a pricinuit mari
dureri.” Mă lupt cel puțin: „Doamne, dă-mi puterea aceasta.” Și nu doar a
ierta, ci viața mea întreagă, atitudinea mea personală cu Dumnezeu. Mă lupt eu
pentru copilul meu, pentru vecinul meu, pentru soția mea, pentru cel nepocăit?
Mă lupt eu în primul rând cu mine, ca să nu dormitez?
Trăim într-o
vreme când răsună întrebarea: „Străjerule, mai este timp?” „Nu mai este!” Se
apropie ziua, dar încă este tot noapte. Dacă ne uităm din punct de vedere
economic, global, toată lumea astăzi umblă să aibă, să se îmbogățească, să-l
întreacă pe celălalt. Ceea ce înseamnă că iubirea de sine este la culme.
Răcirea spirituală înaintează în mulți. M-am întâlnit cu un frate și mi-a spus:
„Măi, ai auzit ce se întâmplă în Israel, ce durere este acolo?” Eu, spun
sincer, nu urmăresc mass-media, dar când aud ceva despre Israel, atunci devin
interesat. Pentru că evreii sunt ca o busolă. Nu cred tot ce aud despre ei, dar
când aud ceva, mă rog: „Doamne, dacă ceea ce am auzit este adevărat, ajută-ne
să ne ținem până la urmă credincioși.” Cu cât auzim mai mult din Israel că se
împlinesc prorociile, biserica rămâne fără capitolul 13 din 1 Corinteni
(Dragostea). Sau cum spune în altă parte: „Și, din pricina înmulțirii
fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. (Matei 24:12) Doar o formă
de evlavie. Mulți creștini, nu toți, trăiesc fără capitolul acesta. Vă întreb:
„Dacă nu trăiești capitolul acesta, te duci în rai?” Păi nu te duci. Dar vei
spune: „Eu sunt salvat!” Tu ești scos din pierzare, ești pe mal, dar în cer
încă n-ai ajuns. Noi avem trei feluri de mântuire. Prima este „mântuirea” că
te-a salvat din lume. Acum trăiești a doua mântuire: „Salvează-ți viața! Mergi
spre mântuire!” Și când ajungem la sfârșit, când se face ziuă, atunci este a
treia mântuire, atunci vom fi răpiți. Și atunci când se răpește Biserica, dacă
tu nu ești răpit, tu nu ești mântuit.
Când vorbesc
lucrul acesta, eu vorbesc în primul rând de mine. Suntem într-o vreme când ne
cercetăm. Nu contează că suntem doi în adunare, sau zece, sau cinci sute,
întrebarea personală este: „Cât mai este până dimineață?” Vezi că este tot
noapte. Ceea ce înseamnă: „Fii atent, că ai să adormi dacă nu veghezi!” Și cel
care e treaz, și cel care veghează, și cel care este credincios, și acela este
în pericol de moarte. „Măi, dar eu fac o slujbă, sunt pocăit, am experiență.
Stai oleacă, că nu-i chiar așa.” Eu v-am spus, de exemplu, că lucram pe mașini
mari, și mergeam și o zi și două fără să dorm deloc. Mă duceam la Moscova, 1700
km, fără să dorm deloc. Am mers odată la Moscova, și după 1000 de km, toți din
mașină au spus: „Măi, trebuie să ne odihnim. Este ora 3.” „Mie nu mi-e somn” -
le-am zis. Se supărau, așa că am oprit. Eu nu pot să dorm în mașină. Toți s-au
culcat, dar eu am patrulat în jurul mașinii vreo două ceasuri. La urmă s-au
trezit. „Gata, ați dormit?” „Da!” „Bun, atunci hai să mergem mai departe.” Așa
a fost, dar când am trecut de 50 de ani, când vremea se apropie, când vine
bătrânețea, am început să mă trezesc câteodată că merg pe sensul celălalt. Și
care-i pericolul? Moartea. Slavă Domnului că am scăpat uneori la fracțiune de
secundă. Puteam să mă duc la Isus, sau nu. N-am fost atent.
Vă dați
seama, cu cât te încrezi în tine mai mult, cu atât trebuie să te gândești mai
mult că întotdeauna ești în pericol. Aceia care s-au încrezut în ei înșiși, și
care de acum erau salvați în bărcile de salvare, și răsuflau ușurați: „Noi
suntem salvați!”... se gândeau poate: „Din 1000, 723 s-au dus la fund împreună
cu nava, și noi am rămas în viață.” Dar, și din aceștia 200 rămân doar 137 în
viață. AU MURIT SALVAȚI! Salvați în barcă au murit. Pentru că n-au vegheat și
au adormit. Fraților, mulți salvați se duc în adormire. La miezul nopții, lupta
acesta de adormire... Să-L rugăm pe Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă să mă țin
treaz.” Eu să mă țin, fraților. Și împreună cu dvs. și împreună cu biserica
lui Cristos universală, cu toți pocăiții care sunt renăscuți și sunt numiți
copii ai lui Dumnezeu cu adevărat.
Să mă țin.
Ați întârziat vreodată la tren? Vă dați seama că trenul pleacă la 5:05 și tu ai
venit la 5:08! Ai urcat în tren sau nu? Sau ai venit la 5:06. Un minut ai
întârziat. „Măi, ai întârziat la tren?” „Am întârziat.” „Cât?” „Păi, patru
ceasuri!” „Ei, cum măi patru ceasuri? Dar eu am întârziat numai un minut.” „Și
tu nu te-ai dus. Nici eu nu m-am dus.” „Dar eu n-am întârziat decât un minut!”
„Nu contează diferența, esența este că nici tu nu te-ai urcat în tren. Și tu
l-ai pierdut.” Cineva a adormit acum, tu poți să adormi peste o lună. Vă dați
seama? Vine Isus la noapte, și tu poți să adormi cu două ceasuri înainte de a
veni Isus. N-ai vegheat, te-ai certat cu cineva, ai luat un pahar de vin și
te-ai îmbătat, ai fumat, ai înjurat pe cineva, ai făcut ceva un rău... ai
adormit spiritual... te duci în pierzarea veșnică. Dacă pierzarea veșnică ar fi
ca o închisoare... a făcut o crimă... i-a dat 25 de ani... e greu, dar o să
treacă... eu acum am 25, la 50 de ani măcar voi fi liber... și trăiesc cu o nădejde.
Dar veșnicia nu este 25 de ani, nu este 100.
La
Tesaloniceni scrie: „Noi, cei vii, nu vom lua-o înaintea celor adormiți...” Vor
învia ei, li se va da un trup nou, ceresc, nemuritor... vom fi răpiți. Dar acei
care au rămas păcătoși, la vremea lor, când vor învia, la sfârșitul lumii...
Aceia vor învia și ei, numai că ei se vor duce în iad. Și mulți din aceia poate
au umblat pe la adunare, poate au învățat și pe alții.
Acum aș vrea
să citim Isaia 57:15.
Căci așa
vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este
sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit
și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite. (Isaia 57:15)
Zdrobit
înseamnă că omul este hotărât să meargă la smerenie. El nu se mai ține tare. El
nu mai este nimic. El este zdrobit. Eu-l lui nu mai există. Și se smerește. Și
Dumnezeu spune: „Iată, Eu sunt cu omul acesta!” Ce să-i fac? Uitați-vă. „Să-l
înviorez, să-l îmbărbătez.” Ce avem noi nevoie cel mai mult? Noi cădem mereu în
apăsare, și avem nevoie de înviorare, de încurajare, de îmbărbătare, de putere.
Noi dacă ne zdrobim inimile noastre, viața noastră, ne smerim înaintea lui
Dumnezeu, El vine și ne înviorează, El vine și ne încurajează, El vine și ne dă
putere, El vine și ne apucă de mână, ca un ghid din acela care te conduce pe
munte. El doar îți spune: „Calcă aici, calcă dincolo. Numai nu te uita în
părți.” Sunt locuri periculoase. Cineva mi-a spus de un drum periculos de
munte, undeva pe lângă Brașov. Foarte periculos. Acolo trebuie să fii foarte
atent dacă urci. Trebuie să asculți de ghid. „Calcă aici, calcă aici, calcă
aici, calcă aici... Dar nu te uita în jos.” Și când ajungi sus acolo este un loc,
și-ți dă binoclul și-ți spune: „Uite pe unde ai venit. Dacă nu mă ascultai, nu
ajungeai.”
Așa cum
spune în Psalmul 73: „Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna
dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” (Psalm
73:23-24)
Vedeți? „Eu
sunt cu tine totdeauna!” „Mă ții de mână.” Acesta este Dumnezeul nostru. „Cu
sfatul Tău” - adică cu biblia. Totdeauna trebuie să-L întrebăm pe Dumnezeu:
„Doamne, îți place de mine, sau nu-ți place?” Și să nu ne bazăm că mâine vom
face pasul acesta. Că mâine poate să se întâmple ceva cu tine, mâine poți să
pici în adormire, nu se știe dacă mâine te mai scoli din pat. Nu se știe. Se
vorbea mai înainte de un frate care a murit. Eu nu știu cum o fi plecat în
veșnicie, dar vă spun alții cum au plecat. S-au culcat seara... Mergeam odată
pe un drum și m-am oprit. „Măi, dar cine a murit de este atâta lume?” „Păi dar,
un om destul de tânăr. Așa un gospodar la noi în sat. Îi mergeau afacerile. A
făcut și asta în sat, și cealaltă. Și cu oamenii era așa de bun. Și seara s-a
simțit puțin rău și s-a culcat. Și noaptea nevasta lui l-a apucat așa de umeri:
«Măi Vasilică!» El era mort. Dar nu s-a plâns niciodată că ar fi bolnav. S-a
oprit inima.”
Frați și
surori, să ne învioreze Domnul duhurile smerite și să ne îmbărbăteze inimile
zdrobite. La smerenie și la zdrobire - asta este datoria noastră. Sau asta este
alarma noastră. Haideți să ne ridicăm în sus. Să ne ridicăm la ultimul nivel al
corabiei, să ne îmbrăcăm cu cămașa, haina neprihănirii. Haina să ne fie curată,
nepătată. Dar cei care s-au ocupat de viața aceasta, cred altceva: „Nu...
Vaporul acesta nu se poate scufunda.” N-AU LUAT AMINTE LA ALARMĂ! N-AU CREZUT!
Chiar și în 1912, la primul Titanic, mulți n-au crezut. Unii mai veghetori
îndemnau: „Măi, trebuie să sărim în apă. Ne vor da bărci de salvare.” Dar
altora nu le venea să creadă: „Nu se poate. Asta este o încercare, un
experiment. Vor să vadă cum ne comportăm noi în situații de criză. Dar nu se
poate ca așa corabie să se scufunde. Toți învățații lumii s-au adunat și au
proiectat-o, și acum să se scufunde? Nu există așa ceva.”
Frați și
surori, aceștia s-au dus la fund și apoi în pierzarea veșnică, dar cel care
este cu inima zdrobită, cel care crede în Domnul Isus, vine la El. Unde la El?
În primul rând vine la Cuvânt. Vine la oglindă. V-ați uitat în oglindă azi? Eu
m-am uitat. Toți ne uităm. Eu vă întreb acum: dacă v-ați uitat, ce v-a dat
oglinda? Sau, ce dă oglinda dacă te uiți? Partea feminină se uită mai mult în
oglindă, ca să se aranjeze mai mult. Eu întreb: ce dă oglinda? Avem oglindă și
pe hol, și în sufragerie poate, și în baie. Cumpărăm și dulapul cu oglindă.
Ce-ți dă oglinda? Și stau alții mult în oglindă. Eu stau 5-10 minute. Este
diferență să stai 5 minute sau 20 minute la oglindă? Fraților, hai să ne gândim
un lucru. Vă spun ce dă oglinda. Oglinda dă ceva. Uitați, biblia acesta din
mâna mea este oglinda sufletului meu. Dacă eu mă uit într-însa și citesc, și
apoi am închis-o... m-a schimbat sau nu m-a schimbat? Cuvântul mă schimbă sau
nu? („Normal” - spune cineva)
Stați să vă spun cum mă schimbă Cuvântul. Oglinda nu schimbă pe om. Dacă te-ai uitat în oglindă și te vezi undeva pe față murdar, oglinda nu te curăță. Oglinda insistă în tine dorința: „Du-te, măi, și te spală. Du-te, măi, la baie. Măi, du-te!” Și lăuntrul nostru insistă asupra dorințelor tale: „Du-te, măi! Du-te, măi! Du-te!” Nicio femeie n-a plecat din fața oglinzii cu o dungă neagră pe față de la ceaun. Se duce imediat la baie, da? Cuvântul lui Dumnezeu (biblia) este oglinda sufletului nostru. Dar, oricât te-ai uita în Cuvântul lui Dumnezeu, nu te cureți, dacă nu urmează acțiunea. Cuvântul îți spune: „Du-te, măi, la izvorul curățitor! Du-te la Golgota! Du-te și smerește-te! Pocăiește-te, măi! Cere-ți iertare! Mărturisește-te înaintea lui Dumnezeu că ești un păcătos. Ai nevoie de schimbare, ai nevoie de înviorare, ai nevoie de încurajare, ai nevoie de pocăință, ai nevoie să te împaci cu Dumnezeu, ca El să te schimbe.” Dacă te uiți și azi, și mâine și poimâine în biblie și nu te duci la izvor, NU EȘTI SALVAT. Biblia nu curăță! Ea este de folos numai atunci când? Când tu asculți, când tu auzi glasul acesta că-ți spune „Du-te și spală-ți fața! Du-te și spală-ți inima! Du-te și spală-ți cugetul! Du-te și te spală de păcate! Du-te la Golgota! Drumul e acolo!”
Biblia este
un îndrumător unde? La Golgota. Când ne uităm în Cuvânt, găsim aici și Golgota,
găsim și izvorul, găsim și pe Cel care se ocupă de spălarea noastră. Aici Îl
găsim. Dar dacă noi numai ne uităm și am închis-o, și-o avem așa în raft ca la
muzeu... nu ne va ajuta cu nimic.
Frați și
surori, vreau în încheiere să-mi spun mie și la toți. Să ne rugăm lui Dumnezeu:
„Doamne, ajută-ne să ne ținem, să ne luptăm să n-adormim. Să intrăm pe porțile
Noului Ierusalim.” Cine-și dorește ca să vină Cristos pe pământ? Așteptați
venirea lui Isus? Eu n-aș vrea să ajung la venirea lui Isus. Eu nu vreau. Eu
vreau să ajung la Răpire. Când va veni Domnul în toată slava Sa, cu toți
sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de Domnie, va judeca Neamurile. Noi nu mai
trebuie să fim atunci. Noi trebuie să fim luați la cer ca Mireasă, la nunta
Mielului. Așa scrie Scriptura. Vom fi răpiți la cer. Dar când va veni Isus, El
vine altfel, vine ca Salvator al evreilor și ca Judecător pentru cei care nu
s-au pocăit dintre Neamuri.
Cineva era
gata să se înece într-un lac. Și striga: „Ajutor! Ajutor!” Și trecea pe acolo
un om. Omul acela, când l-a văzut, a sărit în apă și l-a salvat. Și a trecut
timpul, și într-o zi omul acela care era să se înece face o crimă. Și a fost
prins și dus la tribunal. Când a ajuns la tribunal și a ieșit judecătorul să
dea sentința, omul acela s-a bucurat. Și judecătorul îl întreabă: „Dar de ce
te-ai bucurat când m-ai văzut?” „Păi, ții minte acum trei ani în urmă? M-ai
salvat din lac când eram gata să mă înec. Așa om bun eu n-am mai întâlnit. Tu
ți-ai riscat viața pentru mine. Cred că și acum ai să mă salvezi.” „Dragul meu,
atunci eram salvator, dar acum sunt judecător. Acum eu trebuie să citesc Legea.
Eu numai atâta, sentința ți-o citesc.” Vă dați seama? Domnul Isus este
Mântuitor. Și este scris la Romani: „Uită-te la bunătatea lui Dumnezeu...”
(față de cei ce s-au pocăit), dar continuă cuvântul: „și la asprimea lui
Dumnezeu” (față de cei ce nu s-au pocăit). Dumnezeu este atât de milos, dar
justiția lui Dumnezeu cere pedeapsă pentru păcat. El urăște păcatul. El nu
poate să ia în rai un om păcătos, neiertat. Dar un om este iertat doar atunci
când s-a pocăit. „Doamne, spală-mă!” Și El te spală. Pe nimeni nu pune cu de-a
sila.
Fraților,
este noapte spre ziuă, dar tot mai este noapte. Hai, cu gândul acesta, să trăim
azi și mâine. Să îngrijim de familiile noastre, să mai facem reparație la casă,
mai schimbăm mașina... Dar să știm un lucru: în orice moment noi putem să lăsăm
toate acestea. Și, vai de noi, dacă nu vom avea cineva dintre noi parte de
Răpire.
Am început
din punct de vedere economic. Din punct de vedere politic... Nu știu multă
politică, dar mai aud și eu câte ceva. Nu urmăresc... că în lumea asta dacă
te-ai potrivi la tot ce se spune... Dar cineva îi spune la un evreu: „Uite,
lumea arabă vrea să vă șteargă de pe fața pământului. Ce veți face dacă mâine
se pornește războiul?” Evreul acela nu s-a descurajat și i-a răspuns: „Ei, dacă
se va mai porni un război împotriva noastră, noi o să mai avem o sărbătoare: ca
sărbătoarea Purim, ca înnoirea Templului, ... Are să ne salveze, și noi vom
birui iar. Ce dacă ei sunt mulți?” O să aibă o sărbătoare. Cu adevărat ei vor
avea o sărbătoare... Numai câți dintre ei? Vă dați seama câți vor muri? Și
numai în vremea de pe urmă, când vine Isus și judecă oamenii, toți care rămân
în viață îi salvează Isus în mia de ani. Dar ei rămân acolo o rămășiță, o mână
de evrei. Toți ceilalți mor. „Sângele Lui să cadă” Asupra cui? „... Asupra
noastră, asupra copiilor noștri și a copiilor copiilor noștri.” Și până în vremea
asta, 2019, evreii sunt tot blestemați de părinții lor. Numai îndurarea lui
Dumnezeu față de Avraam, Isaac și Iacov, și îndurarea față de David (căci i-a
promis lui David că rămășița va fi mântuită) va face să fie acolo o rămășiță.
Cineva spunea că este posibil că undeva în munții Damascului se vor ascunde
evreii și acolo îi va păzi Cristos, apoi le dă mia de ani să trăiască.
Fraților,
vremea noastră este acuma, ca noi să fim răpiți la cer. Să nu dormităm. Este
scris la Petru: „Vegheați, pentru că vrăjmașul vostru, diavolul, răcnește ca un
leu și caută pe cine să înghită.” Pe cine să înghită? Pe lume? Nu! Pe mine, pe
tine... Să-i înghită chiar și pe cei aleși, dacă va fi cu putință. Dacă va fi
cu putință, să-i amăgească chiar și pe aleșii Lui, să nu se ducă în rai. Asta
este vremea care o trăim. Să ne trezim din somn și să veghem. Să cerem de la
Domnul îndurare să ajungem până atunci, să ne ia la cer. Slăvit și preamărit să
fie Domnul în veci. Amin!
-------------------------------------
Acesta a
fost mesajul. Acuma mă gândesc: dacă aș fi noaptea, undeva pe mare, într-o
barcă de salvare, și ar trebui să stau treaz până dimineața, altfel aș muri, ce
măsuri practice ar trebui să iau? Ce lucruri practice ar trebui să fac?
Și dacă acum
este noapte groasă în jurul nostru, pe pământul acesta pe care trăim, și
pericolul de ațipire este imens, și mulți chiar au ațipit și au adormit în
jurul nostru, eu ce ar trebui să fac practic ca să nu adorm? Și ce ar trebui să
fac practic ca să-i țin și pe alții de lângă mine să nu adoarmă? Și adunarea în
care mă aflu ce ar trebui să facă practic ca să nu ațipim?
De asta
spuneam că mesajul poate fi o viziune pentru anul care urmează. Vine Domnul!
Cum să nu ațipim, și cum să-i trezim pe cei care au adormit, pentru ca Răpirea
să ne găsească în veghere, să ne găsească pregătiți gata?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu