Teama de Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu

Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)

Introducere

Mă întorsesem acasă de vreun sfert de oră dintr-o misiune în satul Vasile Alecsandri, la vreo 20 km de Galați. Mă pregăteam să mănânc împreună cu soția, când am auzit telefonul sunând. Un frate din biserica din Galați m‑a abordat din partea altui frate, patron de firmă.

− Pace, frate Dan.

− Pace.

− Te sun din partea fratelui X. A auzit că firma la care lucrezi nu merge prea bine, și că ai putea ieși cu ordonanța dată de guvern. Vrea să te angajeze la firma lui. Mi-a spus să-ți transmit că îți oferă salariu dublu față de cel pe care-l ai acum, indiferent care este acesta. Gândește-te, și când poți dă-mi un răspuns.

Primele reacții

Convorbirea s-a întrerupt. Surpriza era una de proporții pentru mine. N-am lăsat bine receptorul jos, că rotițele din creier au început să se învârtă. Într-adevăr se putea ieși cu ordonanță guvernamentală. După calculele mele, la vremea aceea, anul 1998-2000, puteam lua vreo 30-35 milioane de lei, echivalentul a vreo 200 de milioane în banii de azi. Deci, salariu dublu plus 200 milioane. Am început să mă gândesc ce-aș putea face cu banii. De mult mă gândeam că ar fi bine să ne mutăm la trei camere, acum sosise momentul. Poate-mi rămâneau bani și de o Dacie la mâna a doua. …

În timp ce pulsul creștea și rotițele „zbârnâiau”, un gând mi-a trecut fugitiv prin minte: „Dane, ce ai predicat tu astăzi în adunarea de la Vasile Alecsandri?” Chiar așa? Ce subiect avusese predica mea? Ca prin vis mi‑am readus aminte, deși nu trecuse decât jumătate de oră de atunci. Predicasem cu mare foc din versetul „Mulțumiți-vă cu ce aveți!”

Ăsta a fost primul duș rece care m-a adus întrucâtva cu picioarele pe pământ. Mă gândeam că încercarea asta n-a venit tocmai întâmplător în ziua când predicasem despre așa ceva.

Situația se prezenta deci în felul următor:

În primul rând, salariul meu era într-adevăr mic, la limita limitelor. Întreprinderea la care lucram se privatizase de puțin timp. Noul patron a beneficiat de o ordonanță de guvern pentru a mai scăpa de angajați. Puteam într-adevăr ieși cu ordonanță, și aveam acum și promisiunea unui alt serviciu cu salariu dublu. Din punctul acesta de vedere puteam considera oferta ca o binecuvântare venită din partea lui Dumnezeu, la timp pentru a-mi împlini nevoile.

În al doilea rând, problema era că fratele patron de firmă care dorea să mă angajeze nu făcea afaceri tocmai „creștinești”. Era un lucru destul de cunoscut, și chiar avusesem o discuție cu un coleg necredincios care luase „țeapă” de la fratele în niște afaceri. De altfel, când acest coleg al meu a auzit că sunt în aceeași biserică evanghelică cu fratele patron de firmă, nici n-a mai vrut să audă să-i vorbesc de Dumnezeu. Din punctul acesta de vedere nu prea aș fi vrut să mă asociez cu cineva despre care credeam că este o mărturie proastă pentru Dumnezeu.

În al treilea rând, tocmai predicasem despre „Mulțumiți-vă cu ce aveți”, și nu știam cum să iau faptul că exact în aceeași duminică, la jumătate de oră după ce am predicat, a venit și oferta aceasta de-a dreptul mărinimoasă.

Pur și simplu aveam de rezolvat o ecuație cu trei necunoscute. Uitându-mă la nevoile mele, părea intervenția divină a lui Dumnezeu. Privind însă la mesajul predicii și la starea spirituală a fratelui patron care dorea să mă angajeze, lucrurile nu mai păreau la fel de clare.

Lupta lăuntrică

Cert este că am intrat în aproape trei luni de chin lăuntric. Poate vă vine greu să credeți, dar m-am perpelit la propriu trei luni de zile, întorcând problema pe toate fețele.

La început, vreo lună de zile, eram presat zilnic de soția mea, care nu vedea altceva decât mâna Domnului evidentă în situația financiară precară prin care treceam. Eu însă mă aflam exact în centrul unui triunghi. Problemele sus menționate erau dispuse în colțurile triunghiului, iar eu eram în centru, neputând face niciun pas într-o direcție sau alta. Când înclinam să cred că este binecuvântarea lui Dumnezeu și să accept, veneau celelalte două probleme și mă opreau; când înclinam să sun și să refuz oferta, venea gândul că dau drumul la o binecuvântare a lui Dumnezeu și nu mă voi mai întâlni cu ea.

Așa am fiert trei luni. După prima lună, soția mea s-a liniștit surprinzător, a cedat și mi-a spus să fac ce cred. Când credeam că s-a rezolvat, am intrat eu în și mai mare frământare. Până la urmă, subiectul predicii din acea duminică s-a estompat, în schimb au rămas să se lupte în mintea mea aceste două gânduri, total opuse.

Primul gând, un gând obsedant de care nu puteam scăpa sub nicio formă, era acesta: „Dacă Dumnezeu vrea să mă binecuvânteze și eu mă împotrivesc? Și dacă o să dau drumul din mână la această binecuvântare și s-a dus și nu se mai întoarce?”

Iar al doilea gând, gândul care mă ținea pe loc, era că nu voiam să fac ceva care să nu fie voia lui Dumnezeu. Nu eram convins că ar fi bine să mă angajez și să ajut prin munca mea un frate care, din punctul meu de vedere, era o pricină de poticnire pentru cei din lume și pentru cei din biserică.

Când spun că am fost chinuit aceste trei luni, nu exagerez deloc. Nu mai aveam pace, nu mai aveam liniște. Aveam o soră de credință la serviciu, la care mă duceam să mă plâng că nu înțeleg voia lui Dumnezeu. Mă asculta, dar nu știa ce să mă sfătuiască. Acasă, de multe ori îi spuneam soției, „Nu mai pot. Roagă-te pentru mine. Dilema aceasta mă înnebunește.”

Cu alte cuvinte, aș fi alergat spre noua oportunitate, dar îmi era teamă că fac ceva împotriva voii lui Dumnezeu.

Eliberarea

Când tensiunea a ajuns la maximum, când perioada de acordare a ordonanței se apropia de sfârșit și nu mai puteam să amân la nesfârșit răspunsul, a venit și eliberarea.

Ajunsesem acasă de la serviciu. Ca de obicei în ultimele trei luni, eram tensionat la maxim. I-am zis din nou soției să se roage pentru mine că nu mă simt deloc bine și nu mai pot, și m-am dus să fac o baie. Stăteam în cadă și întorceam din nou problema pe toate fețele. Cred că mintea mea nu se mai putea gândi la altceva.

Fac o paranteză ca să spun că singurul lucru pe care-l păstram cu sfințenie era timpul meu de citirea Bibliei. În fiecare dimineață, cu „scobitori în ochi” dacă era nevoie, mă trezeam cu 1-2 ore înainte de plecarea la serviciu, citeam din Biblie după o programare și notam pe un caiet ce-mi vorbea Domnul. Este clar că în aceste trei luni din urmă, meditația la Cuvântul lui Dumnezeu a fost extrem de dificilă datorită presiunii gândurilor. Dar undeva, în subconștient, știu că tot ce citeam se depozita.

Și deodată, în cadă, a venit lumina. Mi-a venit în minte un verset din textul din Geneza 19, despre Sodoma și Gomora: „Și, fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevasta sa și pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruțe; l-au scos și l-au lăsat afară din cetate.” (Geneza 19:16)

Cetatea Sodomei era din cale afară de păcătoasă. Dumnezeu trimite îngerii Lui să distrugă această cetate. Dar, mai întâi, trebuiau să-l scoată de acolo pe neprihănitul Lot. Au găzduit la el, și spre dimineață i-au spus să-și ia soția și cele două fete și să iasă repede din cetate, că vine mânia lui Dumnezeu. Dar Lot pur și simplu nu știa ce să facă. Probabil se învârtea pe loc și nu reușea să se hotărască. Îi credea pe îngeri și se temea că va veni prăpădul, dar probabil îi venea greu să se despartă și de agonisirea de-o viață și mai ales de fetele lui măritate, ale căror soți nu l-au crezut pe Lot și au decis să rămână în Sodoma. Deci Lot nu se hotăra ce decizie să ia. Atunci, spune Scriptura, „... fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia l-au apucat de mână ... căci Domnul voia să-l cruțe; l-au scos și l-au lăsat afară din cetate.” (Geneza 19:16)

Cuvintele care mi-au străpuns inima au fost acestea, „fiindcă Lot zăbovea...”. Ăsta eram eu. Zăboveam, neștiind ce să fac. Și gândurile venite de la Dumnezeu au fost următoarele. „Dane, ție ți-e teamă să faci un pas și să accepți postul propus pentru că nu ai vrea să Mă întristezi pe Mine. Ăsta este un lucru bun din partea ta. Și, în același timp, te gândești ca nu cumva să fie totuși o binecuvântare de la Mine, pe care tu n-o înțelegi și o respingi. Vreau să-ți deschid acum mintea și să-ți spun că dacă Eu vreau să-ți dau o binecuvântare, și văd că tu nu pricepi lucrul acesta, atunci ți-o voi da cu forța. Așa cum l-am scos pe Lot cu forța din Sodoma, pentru că el nu înțelegea pe deplin binele pe care voiam să i-l fac.” 

Am strigat din baie ca Arhimede: „Evrika!” Toată tensiunea a dispărut într-o clipă. Nu mai trebuia să stau crispat că voi pierde binecuvântarea. Dacă Dumnezeu va dori să mi-o dea, mi-o va da cu forța. Teama mea de Dumnezeu era sprijinul meu. Nu vă pot descrie ce înseamnă să-ți vorbească Dumnezeu. Sper că ați trăit așa ceva. Totul se luminează. Ai o putere extraordinară de a lua imediat decizia potrivită, și nimic nu te mai poate opri. A doua zi l-am sunat pe fratele și am refuzat oferta de angajare.

Încercarea continuă

Încercarea însă nu s-a oprit aici. Peste câteva zile a venit o perioadă grea economică în țară și prețurile alimentelor au crescut simțitor. A fost așa de grav că mi-am vândut verigheta ca să plătesc întreținerea. Eram „disperat” să nu cumva să se adune datoriile. Au trecut astfel vreo 2-3 săptămâni și priveam oarecum cu îngrijorare, gândindu-mă cum voi rezista financiar cu noile scumpiri.

Minunea

Și într-o zi a venit „bomba”. După ce s-au terminat disponibilizările cu ordonanța de guvern, noul patron a anunțat, nici mai mult, nici mai puțin decât dublarea salariilor angajaților. Ceea ce-mi promisese fratele patron, și refuzasem din motive de conștiință pentru a nu-L întrista pe Dumnezeu, am primit acum de la patronul firmei unde lucram. Nu vă pot descrie bucuria pe care am avut-o pentru că am rezistat ispitei și am ascultat – deși cu destule lupte – de voia lui Dumnezeu.

Cineva ar obiecta că am pierdut totuși ordonanța, cei 200 milioane. Din ce‑am trăit cu Dumnezeu până astăzi, concluzia pe care am tras-o este că nu era atunci vremea pentru acești bani. Ei au venit pe alte căi peste vreo 10 ani, la timpul când a considerat Dumnezeu că am nevoie de ei și că voi ști să-i administrez.

Concluzii

Uitându-mă în urmă la această experiență, aș putea trage următoarele concluzii:

Ce mi-a lipsit?

1. Ce mi-a lipsit atunci a fost credința. Trebuia să iau o decizie, dar pentru asta nu trebuia „să-mi storc creierii”, ci trebuia să cer mai multă lumină de la Dumnezeu: „Doamne, dacă binecuvântarea asta este de la Tine, mai adu-mi niște argumente. Nu vreau să fac un pas greșit.” Și Dumnezeu, văzând inima mea curată, mi-ar fi arătat dacă oferta era de la El sau nu. Iar dacă nu primeam niciun răspuns, trebuia să stau liniștit. Asta am învățat-o mai târziu: când trebuie să iei o decizie și nu știi ce să faci, și parcă nici Dumnezeu nu-ți spune nimic, e mai bine să stai în locul sau situația în care te afli.

2. Mi-a mai lipsit cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă L-aș fi cunoscut mai bine, n-aș mai fi fost disperat că voi pierde binecuvântarea.

3. Mi-a lipsit un sfat bun. Ori eram prea mândru să cer un sfat, ori nu aveam încredere în nimeni să cer un sfat, ori mi-era teamă că sfatul ar putea să nu-mi placă. Ceea ce nu știam atunci, dar am învățat mai pe urmă, este că un sfat rămâne un sfat. Adică nu ești obligat să-l urmezi. Dar, la fel de bine, un sfat bun venit la vremea potrivită te poate scoate din ceață și din mari necazuri. Așa că un sfat este bine de cerut, căci s-ar putea, când îl auzi, Duhul Sfânt să-ți arate că este tocmai ceea ce-ți trebuie. Iar dacă, atunci când auzi sfatul, nu ești tocmai convins că este bun pentru problema ta, îl poți lăsa deoparte.

4. Al patrulea lucru care mi-a lipsit a fost cunoașterea ghidării după pacea inimii, despre care vorbește următorul verset din Biblie: „Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători.” (Coloseni 3:15)

William MacDonald, în comentariul său, scrie despre acest verset: „Pacea lui Dumnezeu ar trebui să fie arbitrul în inima noastră. Dacă avem îndoieli cu privire la un lucru, ar trebui să ne punem întrebarea: „Va conduce asta la pace" sau „Voi avea eu pace în inimă, dacă voi da curs acțiunii contemplate?" Versetul acesta este de un mare ajutor în special atunci când cerem călăuzire de la Domnul. Dacă Domnul vrea cu adevărat să te angajezi într-o anumită direcție sau acțiune, atunci poți fi sigur că-ți va dărui pace în acea lucrare. Dacă nu ai pace, atunci nu mai fă niciun pas pe cărarea aceea. Sau cum s-a exprimat cineva: „întunericul în direcția în care vreau să merg înseamnă lumină să stau pe loc."

Pare într-adevăr un lucru mai greu de înțeles, dar există un corespondent chiar și în viața lumii. Chiar și unii oameni din lume obișnuiesc să spună „N‑am pace să fac lucrul cutare.”

Dacă aș fi cunoscut atunci adevărul acesta, ar fi trebuit să-mi dau seama că ori de câte ori mă gândeam să dau telefon și să accept oferta îmi pierdeam pacea. Totuși, problema a fost destul de dificilă, pentru că-mi pierdeam pacea și când mă gândeam să sun și să renunț. Așa că, cu adevărat, numai o intervenție a lui Dumnezeu prin Cuvântul Lui m-a putut elibera.

Ce m-a salvat?

1. M-a salvat în primul rând teama de Dumnezeu. Mi-a fost întotdeauna teamă să fac ceva ce L-ar întrista pe Domnul. Am vrut mereu să aflu care este voia Lui, ca nu cumva să greșesc. Am fost mereu în situația descrisă în versetul, „Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-și împietrește inima cade în nenorocire.” (Proverbe 28:14)

2. Al doilea lucru care m-a salvat a fost dragostea și obișnuința de a citi Cuvântul lui Dumnezeu și alergarea la Biblie în aproape orice situație ivită. Undeva în interiorul meu am fost mereu convins că lumina într-o anumită situație, eliberarea dintr-o alta, drumul pe care trebuie să apuc, mi le va descoperi Dumnezeu citind Scriptura și rugându-mă. "… Cuvântul Tău este adevărul." (Ioan 17:17) – a spus Isus. Dumnezeu ne vorbește și direct, în timpul citirii noastre, dar și prin principiile din Biblie, pe care le învățăm de-a lungul umblării noastre cu El. Cunoscând tot mai mult adevărul, știm tot mai bine să luăm decizii bazate pe principiile din Scriptură.

Cu ce-aș vrea să rămâneți din experiența aceasta?

Cele mai importante lucruri pentru mine din această experiență sunt cele din titlu: TEAMA DE DUMNEZEU și CĂUTAREA VOII LUI DUMNEZEU ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ȘI ÎN RUGĂCIUNE.

Dacă înveți să te temi de Domnul – și lucrul acesta se învață ascultându‑L și reascultându-L pe Dumnezeu – vei fi bine protejat în viață de tot felul de ispite, de necazuri, de încurcături, de profeți mincinoși, etc.

"Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învățăturile mele, dacă vei lua aminte la înțelepciune și dacă-ți vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înțelepciune și dacă te vei ruga pentru pricepere; dacă o vei căuta ca argintul și vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica de Domnul și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu." (Proverbele 2:1-5)

Iar dacă vei prinde obiceiul de a alerga la Cuvântul lui Dumnezeu în orice situație, Dumnezeu – văzând dorința ta de a face voia Lui și încrederea ta în înțelepciunea Lui – îți va vorbi negreșit.