APOCALIPSA 1-5
⁶ Eu am zis: „Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt.
⁷ Însă veţi muri ca niște oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.” (Psalmi 82:6-7)
⁹ Apoi unul din cei șapte îngeri ... mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” (Apocalipsa 21:9)
²¹ Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie UNA ÎN NOI... (Ioan 17:21)
---------------------------------------------------
Introducere
Spuneam în primul mesaj că "apocalipsa" înseamnă "revelație", "descoperire" și "ridicarea vălului."... și că vedem imaginea Sfintei Treimi, a întregii Dumnezeiri, implicată în ridicarea vălului pentru ca robii Lui să poată vedea "dincolo", și anume „lucrurile care au să se întâmple în curând (în viitorul imediat)”... lucrurile care se petrec "în cer", la scaunul de domnie al lui Dumnezeu... și lucrurile care vor fi la final (judecata Șarpelui și a oamenilor care nu s-au pocăit... și gloria veșnică a copiilor lui Dumnezeu în prezența lui Dumnezeu).
Relația Tată-Fiu
Încă din primul capitol se întrevede relația dintre Tată și Fiu. Lucruri care se spun despre Tatăl („Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”), se spun și despre Fiul („Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă”). Și lucrul acesta se vede apoi în mod deosebit în capitolele 4-5, la scaunul de domnie al lui Dumnezeu, și până în capitolele 21 și 22, când se vorbește de „scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului”.
Relația Dumnezeire - Biserică
Unele teatre aveau mai multe cortine (văluri). Când se ridica prima cortină, un murmur de admirație se auzea din partea publicului la vederea actorilor și a costumației lor deosebite. Apoi, în spatele lor se ridica o a doua cortină, și un alt murmur și mai puternic se ridica din public la vederea imaginii de basm create de decoratorul de scenă.
Pe când meditam la Sfânta Treime și la relația Tată-Fiu, pe cine mai văd în capitolul 1? Cele 7 sfeșnice – Biserica (Mireasa). A fost primul mare văl pe care Dumnezeu l-a ridicat ca să văd relația specială dintre Dumnezeire și Biserică (Mireasa Fiului).
Mi-aș dori să vă pot zugrăvi înaintea ochilor primele 5 capitole din Apocalipsa. De la capitolul 6 încolo încep urgiile care se vor abate în vremea din urmă asupra Pământului, apoi timpul Fiarei, căderea Babilonului, judecata finală și gloria veșnică.
Dar primele 5 capitole sunt ocupate în mod special de Dumnezeire și de Biserică (Mireasă).
○ Capitolul 1 începe cu Sfânta Treime.
○ Finalul capitolului 1 îl prezintă pe Hristos în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur (în mijlocul Bisericii).
○ Capitolele 2 și 3 prezintă Biserica (nevasta Mirelui).
○ Capitolul 4 Îl prezintă pe Dumnezeu pe scaunul de domnie.
○ Capitolul 5 Îl prezintă pe Fiul pe scaunul de domnie al Tatălui, așa cum scrie și în Apocalipsa 7:17, "Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie..."
Dacă am prezenta într-o imagine primele cinci capitole, am vedea Biserica (cap.2-3) încadrată de Dumnezeire (cap.1,4-5). Relația specială Dumnezeire - Biserică este evidentă.
Întrucât Dumnezeirea este unită și desăvârșită – iar Biserica, așa cum vom vedea, este chemată la unirea cu Dumnezeirea – cea care este chemată să intre în această unitate și deocamdată este nedesăvârșită și în curs de desăvârșire este Biserica. Asta se și vede în capitolele 2-3, unde cele șapte biserici sunt în diverse stadii de creștere.
Aici este minunea faptului că Biserica este spălată în sângele Mielului, și totuși este în procesul de desăvârșire reală.
Chemarea și pregătirea Miresei – Exemplul celor două mirese
Avem în Scriptură două exemple deosebite despre chemarea și desăvârșirea Miresei (Bisericii).
Primul este cel al Rebecii. Avraam (simbolul Tatălui ceresc) trimite pe slujitorul lui cel mai de încredere, Eliezer (Duhul Sfânt), să găsească o Mireasă (Biserica) pentru fiul lui Isaac (Isus Hristos). Atunci când o găsește, Rebeca (Mireasa) este întrebată: "Au chemat dar pe Rebeca și i-au zis: «Vrei să te duci cu omul acesta?» «Da, vreau»*, a răspuns ea." (Geneza 24:58) Aici vedem frumosul tablou al chemării noastre, atunci când, la o evanghelizare, sau în biserica unde mergeai, sau în cămăruța ta, Domnul Isus ți-a adresat această întrebare: "Vrei să Mă urmezi?"
Al doilea exemplu este cel al Esterei. Dintre multe fete frumoase din împărăție, Estera este aleasă pentru a fi mireasa împăratului Ahașveroș. Dar, mai înainte de a ajunge la împărat, trebuia să treacă 12 luni printr-un proces de transformare (de înfrumusețare): "Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahașveroș, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se șase luni cu untdelemn de mirt și șase luni cu miresme de mirozne femeiești." (Estera 2:12)
Untdelemnul de mirt reprezintă Duhul Sfânt care ar trebui să fie turnat din belșug peste Biserica Domnului, iar miresmele și miroznele reprezintă roada Duhului Sfânt. Mai înainte de a ajunge la Mirele nostru, Isus, avem nevoie să fim curățați de toate întinăciunile lumii, să fim plini de Duhul Sfânt și de roada Lui.
Frumusețea unei mirese
(Împăratul Ahașveroș) ... a poruncit să aducă în faţa lui pe împărăteasa Vasti cu cununa împărătească, pentru ca să arate frumuseţea ei popoarelor și mai-marilor săi, căci era frumoasă la chip. (Estera 1:10-11)
⁹ Apoi unul din cei șapte îngeri care ţineau cele șapte potire pline cu cele din urmă șapte urgii a venit și a vorbit cu mine și mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” (Apoc. 21:9)
Imaginați-vă o nevastă de o desăvârșită frumusețe de caracter. Smerită, modestă, fiecare cuvânt pe care-l rostește este dres cu har, căreia nu-i place să bârfească (să ducă vorba de colo colo)... care-și iubește soțul și se vede cu ochiul liber că ascultă de el într-o supunere plină de respect și de dragoste. Imaginați-vă că această nevastă nu-și pierde răbdarea, nu răbufnește, nu țipă, nu strigă, nu se supără. Vorbirea ei este mereu un balsam pentru cei din jur.
Aceasta este imaginea Bisericii, care este Mireasa, nevasta Mielului. Ea trebuie să fie de o desăvârșită frumusețe de caracter. Planul lui Dumnezeu este să ne aducă la această desăvârșire pentru a intra în unitate deplină și veșnică cu Dumnezeirea.
În rugăciunea Sa din Ioan 17, Domnul Isus spune la un moment dat: "Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi…" (Ioan 17:21)
Remarcați ce spune Domnul: "Exact la fel cum Tu, Tată, ești în Mine, și cum Eu sunt în Tine, exact la fel vreau ca și ei SĂ FIE UNA ÎN NOI". Noi suntem destinați să fim una cu Dumnezeu, nimic mai puțin.
O altă imagine a unității desăvârșite pe care Dumnezeu o are în vedere pentru noi este arătată în Efeseni 5:22-33. Acolo se vorbește de marea taină dintre Hristos și Biserică... scrie că noi suntem "mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui"... și că, la fel ca bărbatul și nevasta, Hristos și Biserica sunt "un singur trup".
Mai este și imaginea din 1 Ioan capitolul 1, acolo unde apostolul Ioan ne cheamă la părtășia cu Tatăl și cu Fiul: "deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos." (1 Ioan 1:3) Un om al lui Dumnezeu numea pasajul acesta "extinderea relațiilor Treimice la oameni".
CONCLUZIE
Toată viața noastră (a Bisericii) este o continuă lucrare de desăvârșire pentru a fi încorporați în Dumnezeire, pentru a ajunge la unitate deplină cu Dumnezeirea.
Pentru această 'încorporare" a Bisericii în Dumnezeire a fost trimis Duhul Sfânt. Aceasta este lucrarea Lui.
Deoarece "nimic întinat nu va intra în cer", Duhul Sfânt pornește la o curățire de întinăciunile firii noastre pământești și de întinăciunile lumii. Duhul Sfânt luptă împotriva firii ca să scoată afară toată spurcăciunea acumulată în noi. El extirpă prin Cuvântul lui Dumnezeu tot ce este firesc, murdar, spurcat, de la cele mai abjecte păcate (uciderea, curvia, beția, violența, mânia), până la cele care nu se văd așa de ușor, dar sunt la fel de grave: îngâmfarea, invidia, nemulțumirea, cârtirea, minciuna, iuțimea, bârfa, ... Toate acestea și multe altele pe care ni le arată rând pe rând Duhul Sfânt trebuie să piară din Biserică, așa cum citim în Efeseni 4 și 5.
Pe măsură ce elimină lucrurile firii pământești și relațiile cu felul de trai al lumii, Duhul Sfânt te umple cu firea lui Dumnezeu, adică roada Duhului Sfânt (miresme și mirozne cerești): dragostea, bunătatea, blândețea, îndelunga răbdare, facerea de bine, ...
Scopul lui Dumnezeu este să-i facă "părtași firii dumnezeiești" pe cei care "au fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte." (2 Petru 1:3-4)
Dumnezeu vrea ca desăvârșirea noastră să meargă atât de departe încât să ajungem să spunem ca David: "Împăratul a zis: «Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?»" (2 Samuel 9:3). Sau să fim la fel de smeriți ca Sunamita sau ca Rut, la fel de plini de fapte bune și milostenii ca Dorca. O sculptură a lui Brâncuși se numește "Cumințenia pământului". Dumnezeu ne vrea cei mai cuminți, cei mai blânzi, cei mai smeriți oameni de pe pământ.
Ne vrea să fim la fel de plini de dragoste frățească ca o soră care mi-a spus recent: "Nu stă în puterea mea, dar dacă Domnul vrea... îi cer să te vindece, iar dacă nu se poate, să împartă durerea și suferința ta cu mine! O suferință împărțită este mai ușor de dus!"
Dumnezeu are toată puterea să facă lucrul acesta cu noi, să ne facă sfinți așa cum El este sfânt... singura piedică în calea acestui plan măreț suntem noi, eul fiecăruia dintre noi, eul încăpățânat, mândru, căruia i se pare că le știe pe toate și nu vrea să se supună. Doamne, izbăvește-ne de un astfel de eu.
După toate aceste adevăruri, vă întreb, frați și surori: merită să ne pierdem vremea cu lucrurile lumii? Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, vrea să ne facă părtași firii dumnezeiești. Duhul Sfânt lucrează la fiecare aspect din viețile noastre ca să ne aducă la asemănarea cu chipul Domnului Isus. Duhul Sfânt folosește în principal Cuvântul lui Dumnezeu pentru a lucra la caracterul nostru spre desăvârșire, cu scopul de a ne aduce la unirea deplină cu Dumnezeirea. Și noi să ne pierdem vremea?
Numai în ultimele două săptămâni am constatat încă o dată ce ravagii face Satana prin tehnologia aceasta de ultimă generație și cât de ușor ne prinde cel rău în plasa lui. Mai mulți frați și surori mi-au mărturisit că s-au lăsat prinși de vizionarea a tot felul de nimicuri la televizor sau pe internet. Urmarea a fost că nu mai aveau nicio vlagă spirituală, nicio putere de a se mai apropia de Cuvântul lui Dumnezeu, de rugăciune și de adunare.
Trăim niște vremuri când chiar și creștinii se lasă amăgiți să-și cumpere plasme cât jumătate de perete. Am văzut și eu astfel de plasme în magazine. Cu cât ecranul este mai mare, cu atât parcă ești mai absorbit înăuntru celor ce se petrec pe ecran. Lucrurile merg până acolo încât s-au inventat niște ochelari cu care poți intra în lumea virtuală. Adică îi pui la ochi, nu mai vezi nimic din realitatea materială din jurul tău și intri pur și simplu în mijlocul filmului sau jocului pe care-l vizionezi. Te simți în interior, în miezul evenimentelor. Aceasta este ca o absorbție din partea lumii. Lumea te absoarbe în realitatea ei virtuală, iluzorie.
Dar noi, dragi frați și surori, suntem chemați să intrăm în adevărata realitate a Dumnezeirii, să ne lăsăm absorbiți în mijlocul Dumnezeirii. Așa ar trebui să fie timpul nostru de părtășie în Cuvânt, așa ar trebui să fie rugăciunile noastre, așa ar trebui să fie întâlnirile noastre de adunare în prezența Duhului Sfânt.
Sunteți dumnezei! Vreți să muriți ca niște oameni oarecare? Vreți să pierdeți viața veșnică din pricina lumii și a lucrurilor din lume?
Veți spune că nu vreți așa ceva. Și totuși, ce văd și ce aud în multe case este că și creștinii s-au afundat în tehnologie și nu mai reușesc să iasă din ea.
Doamne, ai milă de poporul Tău! Doamne, rupe lanțurile care-i leagă pe copiii Tăi de tehnologia aceasta nebună. Doamne, dă-ne râvna lui Ghedeon, să dărâmăm altarele pe care le-am ridicat în casele noastre dumnezeilor străini. Ai milă de noi, Doamne! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu