marți, 12 septembrie 2017

Poți să chemi pe Domnul!

/: Poți să chemi pe Domnul
Chiar și când ți-e greu
Cu putință este
Tot la Dumnezeu. :/

Refren:
/: Mare este Domnul
Mare-n orice fel,
Nimeni nu-i mai mare 
Și mai bun ca El. :/

/: Poți să ceri minunea
Cât de mare-ar fi,
Dacă ți-e spre bine
El ți-o va-mplini. :/
--------------------------------
Am fost recent la o bisericuță din Eforie Nord și m-a atins în mod special aceastã cântare.


Și mi-am adus aminte de cuvintele scrise de Jim Cymbala în cartea "Vânt proaspăt, foc proaspăt":

Principala strategie a lui Satan împotriva oamenilor lui Dumnezeu a fost întotdeauna şoapta: „Nu-L chema, nu-I cere, nu aştepta ca Dumnezeu să facă lucruri mari. Te vei descurca bine dacă te bazezi pe propria ta isteţime şi putere."

Adevărul e că diavolul nu-i deloc înspăimântat de eforturile noastre umane şi de succesele noastre. Dar el ştie că împărăţia îi va fi zdruncinată atunci când ne înălţăm inimile spre Dumnezeu.

Ascultaţi afirmaţia plină de încredere a lui David din Psalmul 4:3:
„Să ştiţi că Domnul şi-a ales un om pe care-l iubeşte: Domnul aude când strig către El". Aceasta era atitudinea lui David, instinctul său şi mai ales modul lui de abordare a luptei. Nu contează cum sunt armatele filistene.

Dacă îl chemăm pe Dumnezeu, El ne va da biruinţa. Dacă dăm înapoi şi nu strigăm, atunci vom fi înfrânţi chiar şi de un număr mic de oameni.

Aproape că-l aud pe David spunând:
„Mă poţi urmări, mă poţi persecuta, poţi să faci ce vrei — însă când îl chem pe Dumnezeu ai dat de necaz! Domnul aude când îl chem."
--------------------------------------
Doamne, mărește-ne credința, să cerem lucruri oricât de mari. La Tine toate sunt cu putință. Ne bazăm pe promisiunea Ta: "Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul." (Ioan 14:12-13)

Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu