"DĂ-NE CARNE!" sau "DĂ-NE DUH SFÂNT!"

Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii. O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi. (Exodul 12:37-38)

Adunăturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? (Numeri 11:4)

De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: „Dă-ne carne ca să mâncăm!” (Numeri 11:13)

„VREM CARNE!”
Așa cum citim în Exod 12:38, atunci când Dumnezeu a scos poporul evreu din robia egipteană prin mâna lui Moise, odată cu evreii au ieșit și o mulțime de oameni de tot soiul. Se pare că unii erau rezultatul căsătoriilor mixte dintre evrei și egipteni, iar alții erau străini (egipteni sau alte neamuri), care, văzând puterea lui Dumnezeu cum a zguduit Egiptul și auzind promisiunile Lui cu privire la țara Canaanului, s-au gândit că este șansa vieții lor pentru un trai mai bun.

Și străinii aceștia, când au văzut că trec săptămânile și promisiunea lui Dumnezeu încă nu se adeverește, au început să cârtească, au început să regrete că au părăsit Egiptul și au ajuns să-i contamineze și pe unii dintre copiii lui Israel. Și cu toții, într-un glas, au început să plângă și să strige la Moise: „DĂ-NE CARNE!”

Nu și-au mai adus aminte de minunile pe care le văzuseră cu ochii lor înainte să plece din Egipt, nu și-au mai adus aminte de sângele Mielului care i-a protejat pe ei și pe întâii lor născuți de urgia lui Dumnezeu, nu și-au mai adus aminte de marea care s-a despicat înaintea lor și au putut să treacă prin mijlocul ei, nu și-au mai adus aminte de glasul lui Dumnezeu care a răsunat pe muntele Sinai când a dat poporului Legile Lui sfinte, le-au zburat din minte toate promisiunile lui Dumnezeu cu privire la Țara unde curge lapte și miere. Toate acestea au dispărut dinaintea ochilor lor, și ei au strigat după „CARNE”.

„VREM CARNE!” - acesta este și astăzi strigătul unora aflați în mijlocul bisericii. Ei nu-și mai amintesc cum i-a ales Domnul din mijlocul celor ce se pogoară în iad, nu-și mai amintesc cum le-a umplut Domnul inima de bucurie când erau în dragostea dintâi, nu-și mai amintesc de bucuria pe care o aveau când Domnul le vorbea în timpul lor de părtășie. Ei mai citesc uneori din biblie (tot mai rar), merg resemnați la biserică, dar inima lor tânjește după „carne”. Inima lor tânjește după o plimbare la Mall, ca în vacarmul de acolo să savureze un sandwich de la KFC. Inima lor tânjește după weekend, să se mai odihnească în fața televizorului sau să-și mai planifice vreo excursie. Inima lor tânjește după concedii, la munte, la mare, în străinătate. Așa cum spunea apostolul Pavel, unii ajung să se gândească tot mai mult la lucrurile de pe Pământ și ajung vrăjmași ai crucii Domnului Isus (Filipeni 3:18-19).

„VREM DUH!”
Pe de altă parte, tot în mijlocul bisericii se aude și un alt strigăt. Acesta este strigătul adevăraților copii ai lui Dumnezeu. Și ei merg prin pustiul lumii acesteia și se simt de multe ori uscați din punct de vedere spiritual, sunt asaltați și ei din toate părțile de poftele lumii, dar tânjirea lor este după mai mult Duh Sfânt în viața lor. „O, dacă am avea mai mult Duh Sfânt... O, dacă ar curge din inima noastră râuri de apă vie... O, dacă inima noastră L-ar iubi mai mult pe Domnul... O, dacă L-am putea sluji mai mult pe Domnul Isus...”

Cei care vor mai mult Duh Sfânt s-au săturat de vorbăriile goale și lumești de care este plină omenirea și în ultimul timp și biserica. Cei care vor mai mult Duh Sfânt s-au săturat de lucrurile lumii, de toate aceste lucruri care pier odată cu întrebuințarea lor, te toate aceste atracții pământești de pe acest Pământ care va arde într-o zi cu tot ce este pe el. Se poate spune chiar că s-au scârbit de ele. Ei vor un singur lucru: „VREM DUH!” De fapt, sunt atât de dezgustați de păcatele și poftele cu care Satana caută să-i ademenească și pe ei, încât ar vrea să fie găsiți vrednici să fie luați chiar acum în Împărăția lui Dumnezeu. Dar, dacă așa este voia lui Dumnezeu și trebuie să mai trăiască pe Pământ, atunci vor să trăiască PLINI DE DUHUL SFÂNT! Altfel, ce rost are viața asta anostă? - se întreabă ei. Ce rost are să ne mai distrăm puțin pe Pământ până vom fi luați în cer?

Copiii adevărați ai lui Dumnezeu sunt nevoiți uneori să asiste la discuții lumești prelungite, să facă vizite la rude sau prieteni care nu vor să audă nimic de Dumnezeu și își chinuie inima în aceste împrejurări, să stea uneori în părtășia unora care se numesc creștini, dar care n-au nicio plăcere pentru lucrurile duhovnicești. Este adevărat că sunt nevoiți datorită conjuncturilor, dar inima lor tânjește după a sta cu Domnul, și inima lor tânjește după curțile Domnului, după adevărata părtășie duhovnicească cu oamenii care-L caută pe Domnul dintr-o inimă curată.

Privește, te rog, la viața Domnului Isus, pe urmele căruia trebuie să călcăm. Unde vedem noi la El o viață ușoară? Unde vedem la El o viață de distracții? Unde vedem la El o viață de vorbării goale și lumești? Unde vedem că a pierdut timpul, care este atât de prețios? VREI TU SĂ FII UCENICUL LUI?

Dragă frate și soră, privește în adâncul inimii tale. Ce dorințe vezi acolo? După ce tânjește și strigă sufletul tău? Vrei „CARNE” sau vrei DUH SFÂNT?

Dacă constați că vrei Duhul Sfânt din plin, slavă Domnului, dar dacă constați invers, atunci alege calea pocăinței. La Dumnezeu există iertare și reabilitare. Doar să-ți recunoști starea și să te pocăiești de ea. Amin!