Oh, dacă am învăța și noi lecția aceasta de la Domnul Isus

Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata.
(Matei 12:20) 

Nu va frânge o trestie ruptă ...

Începând să meditez la viața Domnului Isus Hristos, am dat de acest verset de aur de mai sus. Uitându-mă apoi pe comentariul fratelui Nicolae Moldoveanu, am dat de aceste nestemate (cuvinte), față de care orice strălucire a unui diamant pălește: 

„Din cauza omizilor nu trebuie tăiat copacul”, – sună un proverb elveţian, – ce rost are să distrugi ceea ce ai de gând să cucereşti! 

... şi nici nu va stinge un fitil care fumegă

Dacă Cezarul Antonius, care era un păgân, a putut să spună; „Vreau mai bine să păstrez pe un cetăţean, decât să ucid o mie de vrăjmaşi”, cu cât mai mult a putut să spună aceste lucruri Domnul Isus care a venit să mântuiască tot ce era pierdut? El nu numai că nu stingea fitilul care fumegă, ci căuta, prin toate mijloacele, să aprindă focul vieţii şi al adevărului şi acolo unde era stins de multă vreme. De fapt, El n-a părăsit cerul pentru a găsi un loc moale şi plăcut pe pământ, ci de la început ştia că nu va fi primit de oameni, de la început ştia că va găsi numai ruine, de la început ştia că focul adevărului, al dragostei şi al vieţii de legătură cu Dumnezeu este stins. Ştia lucrul acesta şi tocmai de aceea a venit. 

Pământul şi sufletul omului era pustiit de vrăjmaşul diavol, dar în această pustie, aici unde nu era un fir de iarbă, aici a venit El să sădească cea mai minunată grădină a vieţii cu pomii cei mai frumoşi şi mai roditori. El a venit să mângâie dărâmăturile Sionului şi va face pustia lui ca un rai şi pământul uscat ca o grădină a Domnului (Isaia 51:3). 

Ce minunat este harul lui Dumnezeu! Câtă gingăşie şi duioşie este cuprinsă în dragostea Lui! Ochii Lui plini de milă şi îndurare caută spre viaţa noastră, să vadă sub grămada de cenuşă o mică scânteie şi din această scânteie să o reaprindă. El urmăreşte în noi acel fir pozitiv care, de cele mai multe ori, este nevăzut de ochii omului, şi prin acest fir face legătura veşnică cu împărăţia luminii. 

Inima Domnului Isus este atât de duioasă şi iubitoare, că cel mai şovaielnic se poate apropia de El fără teamă. Mântuitorul nostru vede şi binecuvântează cea mai mică mişcare de dragoste, cea mai mică pornire a credinţei care porneşte din inima noastră către El. El cunoaşte puterea răului în noi, slăbiciunea noastră şi luptele grozave pe care le avem de dat şi vrea să întărească slaba noastră credinţă, să primească rugăciunile noastre nedesăvârşite, să binecuvânteze silinţele noastre şi să ne înalţe curajul. 

Şi dacă El nu frânge trestia ruptă, nu va îngădui ca alţii s-o rupă. El va veghea asupra noastră cu grija pe care o are medicul pentru bolnavul său, păstorul pentru oaia pe care o iubeşte. 

O, de am învăţa şi noi, cei care spunem că suntem copii ai harului şi ai dragostei lui Dumnezeu, să căutăm partea pozitivă în viaţa fraţilor noştri şi a aproapelui nostru, oricine ar fi el, să căutăm scânteia în mormanul de cenuşă, s-o căutăm cu stăruinţă şi răbdare şi apoi să suflăm cu dragoste miloasă până se aprinde întreaga viaţă. 

Să nu părăsim pe nimeni şi cu atât mai mult pe cei care nu vor să ne părăsească. Fiecare om are şi ceva bun. Să căutăm cu atenţie acest fir şi să-l legăm de firul vieţii noastre. 

Avem datoria sfântă de a căuta trestia ruptă şi fitilul care fumegă, dacă suntem stăpâniţi de Duhul Domnului Hristos. 

Să nu judecăm pe nimeni şi să nu scoatem pe nimeni din dragostea noastră. Numai aşa dovedim că suntem născuţi din Dumnezeul care nu vrea să piardă nimic, ci să mântuiască totul. 

Fratele meu, Satana, lumea, necredinţa au rupt ele inima ta? Te simţi neputincios şi descurajat? Sufletul tău este apăsat de îndoieli şi temeri? NU TE TEME! Domnul Isus Hristos este milos şi te ajută; El nu dispreţuieşte pe nimeni; El nu scoate afară pe cel ce vine la El; El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. Fie-I binecuvântat Numele!