În ultimii 10 ani cred, mulți pastori
și lucrători s-au rugat Domnului să le descopere ce se întâmplă cu adunările
Domnului. De ce nu mai cresc? De ce pe de o parte botezăm, iar pe de alta
excludem, așa încât aproape că nu se observă nicio creștere. Unele adunări au investit
mult în rugăciune și post.
S-au vehiculat diverse motive ale
stării spirituale actuale:
- Unii presupun că este păcat în
biserică
- Alții cred că trăim vremurile din urmă
când se spune că „mulți vor cădea”.
Nu ştiu ce le-a vorbit Dumnezeu
altora, dar vreau să vă împărtăşesc ce cred că mi-a vorbit Domnul mie. Eram la sfârșitul
anului 2013 la una din sesiunile şcolii biblice Maranata a fratelui Ioan
Panican, când, într-o seară, am deschis Biblia şi am citit pasajul din Ieremia
14. În câteva minute textul s-a structurat în mintea mea şi gândurile
principale au venit unul după altul. Deşi am vrut să trimit acest mesaj mai
demult, unele lupte spirituale m-au împiedicat până astăzi.
I. ESTE SECETĂ SPIRITUALĂ
Cuvântul Domnului spus lui Ieremia cu
prilejul secetei: „Iuda jelește, cetățile lui sunt pustiite, triste,
posomorâte, şi strigătele Ierusalimului se înalță. (Ieremia 14:1-2)
CUVÂNTUL DOMNULUI, SPUS … CU PRILEJUL SECETEI
Era mare secetă în
Israel. Fântânile nu mai aveau apă (v.3), nu cădea ploaie în țară (v.4), nu
găseai pic de verdeață (v.5-6)
Dacă seceta fizică se vede ușor, din nefericire
seceta spirituală este mai greu de sesizat. Să ne gândim la biserica din
Laodiceea, ai cărei membri nu doar că nu realizau seceta spirituală, dar
credeau că se află într-o perioadă de trezire (bunăstare) spirituală. Faptul că
nişte creștini din Laodiceea puteau fi atât de orbi ar trebui să ne pună tare
pe gânduri. Cei mai mulți creștini evanghelici, și din păcate și mulți dintre slujitorii
amvoanelor nici măcar nu-și dau seama că trăim o vreme de secetă spirituală.
E de ajuns să citești biografiile
oamenilor lui Dumnezeu (George Muller, Hudson Taylor, Sadhu Sundar Singh, …) ca
să-ți dai seama ce secetă cumplită trăim. Mă gândesc şi la oamenii lui Dumnezeu
prezentați în cartea „Lumini peste veacuri” de Petru Popovici. Dar de ce să
mergem așa departe în timp și așa departe de țara noastră!? Am urmărit recent
câteva documentare și am citit mai multe articole despre marii oameni ai lui
Dumnezeu: Iosif Trifa, Traian Dorz, Ioan Marini, Nicolae Moldoveanu, Richard
Wurmbrand, Valer Irinca, etc). Ce oameni! Ce vremuri! Ți se pare că diferența
dintre ei și noi este de ani lumină. Trăim o secetă de nedescris!
E de ajuns să faci o adunare cu cei
care au peste 20 de ani pe Calea Domnului, ca să auzi cum arătau întâlnirile
fraților acum 20 de ani.
Mai ales generația tânără, dar și cei
întorși la Domnul în ultimii 5-10 ani, sunt oameni născuți în timpul secetei,
așa că nici măcar nu știu cum arată o adunare sub ungerea Duhului Sfânt.
Frați duhovnicești, care altădată erau
plini de har, de abia își mai trag și ei sufletul. Nu mai au ce spune, nu mai
au o descoperire veritabilă din Cuvânt. Buimăciți de ce se întâmplă în jurul
lor, de abia mai au puterea să se mențină ei înșiși pe calea îngustă.
Din păcate, cei mai vinovați de
neștiința poporului Domnului sunt acei păstori și lucrători care au cunoscut
vremurile de har din adunări, au cunoscut ce înseamnă prezența Domnului și a
Duhului Sfânt în mijlocul adunării, dar acum nu plâng și nu suspină după acele
vremuri, și nu‑și sfâșie hainele văzând închinarea la vițelul de aur de azi.
Dragii mei, e secetă de mari
proporții. Nu este viață. NU ESTE PUTERE. Dai cu tunul să auzi o descoperire
reală din Cuvânt, care să-ți focalizeze atenția, să-ți încălzească inima și
să-ți facă să-ți verse ochii lacrimi de fericire sau de căință.
Și în privința rugăciunii este secetă.
Spuneți-mi, când ați chemat ultima dată un frate (sau când v-a chemat vreun
frate) ca să vă rugați împreună, în afară de programul de la casa Domnului?
Tragedia este nu doar că trăim vremi
de secetă, ci şi că sunt vremi de orbire
spirituală. Numai gândiți-vă la una dintre cele mai mari minciuni care se
cântă astăzi prin adunări: „TRĂIM VREMI DE HAR CA ILIE?” Este incredibil. Dacă
vremile noastre sunt vremuri de har, atunci Faptele Apostolilor şi trezirile
spirituale prin Johnatan Edwards, prin Wesley şi Withfield, cu sute şi mii de convertiți,
acelea ce sunt?
CUVÂNTUL DOMNULUI, SPUS
… LUI IEREMIA
Câtă binecuvântare să știi ce are
Dumnezeu de spus cu privire la o anumită situație. Ce bine că Dumnezeu nu ne
ține în suspans, nu ascunde de noi intențiile Sale. Totul este să vrei să afli
și să vrei să împlinești ceea ce-ți va spune.
Este în natura lui Dumnezeu să răspundă
atunci când este întrebat de oameni sinceri, smeriți și doritori de a împlini
voia lui Dumnezeu oricare ar fi ea. Când oamenii lui Dumnezeu au trecut prin
situații dificile, au întrebat pe Domnul, și Dumnezeu le-a descoperit cauza
problemelor ivite:
- „Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara
înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat
capul cu ţărână.” (Iosua 7:6-12)
- „Pe vremea lui David, a fost o
foamete care a ţinut trei ani. David a
întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui
sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniţi, este foametea aceasta.” (2 Samuel 21:1)
CUVÂNTUL DOMNULUI, SPUS LUI IEREMIA
Dumnezeu vorbește prin profeții Lui.
Dintotdeauna a vorbit prin profeți. Dar în multe biserici creștine evanghelice
de azi nu mai este recunoscut acest dar. Unele biserici nici nu știu ce-i aia
profet, iar altele au făcut tot posibilul să-i alunge din mijlocul lor. Bisericile
nu se roagă ca Dumnezeu să le dea nu numai păstori și învățători, ci si frați
cu dar profetic. Aproape singurele daruri recunoscute sunt acelea de păstor și
învățător. Nu mai există proroci, evangheliști, oameni cu alte daruri
spirituale.
Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa
slujitorilor Săi proroci. (Amos 3:7)
Dumnezeu are slujitorii Săi prin
care-și înștiințează poporul întotdeauna cu privire la ce are de gând să facă.
Cel mai bun exemplu sunt bisericile din Apocalipsa, cărora Domnul Isus le-a
spus concret care erau problemele lor și ce trebuiau să facă ca să le
remedieze.
Dar, ca mai totdeauna în istorie,
proorocii care vorbesc „de rău” nu sunt bine primiți. „Vorbește-ne de bine” –
asta este dorința multora și azi. Istoria prorocului Mica, a lui Ilie, se
repetă și astăzi.
Ne-am descotorosit de proroci, și
modul de aflare al adevărului a început să se apropie de cel din lume,
ascultând părerea unuia sau altuia, efectuându-se sondaje sau teste grilă. Am
anulat darul spiritual al prorocului insuflat de Dumnezeu, și l-am înlocuit cu
înțelepciunea omenească.
IUDA JĂLEȘTE … dar LAODICEEA
SĂRBĂTOREȘTE
„Iuda jălește, cetățile
lui sunt pustiite, triste, posomorâte ...” , dar LAODICEEA (biserica dinaintea venirii Domnului)
sărbătorește („Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” -
Apoc.3:17). În ultimii ani s-au înmulțit exponențial îndemnurile de genul
„Smile! Jesus loves you.”. Păstorii și alți slujitori își îndeamnă enoriașii să
zâmbească, să nu mai aibă fețele întunecate. Veselie mare. Răsună cântarea „TRĂIM
VREMI DE HAR CA ILIE”.
Rudele, părinții, copiii multora
dintre noi rămân în lume și se vor duce în pierzarea veșnică. Frați și surori
sunt afectați de boli psihice. Se înmulțesc familiile cu probleme între soți şi
între părinţi şi copii. Sunt mulţi care pozează bine în adunarea publică, dar
numai ei ştiu ce războaie se dau în casele lor. Pe o ușă se intră în adunare
(botez) și pe alta (excludere) se iese în același ritm sau chiar mai rău. Se
înmulțesc în adunări numărul celor lumești ca Esau, vrăjmași ai crucii lui
Hristos, având doar o formă de evlavie, oameni care n-au în inimă dorința după
credința dată sfinților odată pentru totdeauna (Iuda 3), oameni supuși poftelor
firii, care n-au Duhul (Iuda 1:19).
Iuda jelea văzând seceta, dar
Laodiceea de azi nu mai vede, are nevoie de alifie să-și ungă ochii și să vadă
dezastrul din bisericile actuale.
II. DOAMNE DE CE NU INTERVII?
„Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc
împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre
sunt multe, am păcătuit împotriva Ta. Tu, care ești nădejdea lui Israel,
Mântuitorul lui la vreme de nevoie: pentru ce să fii ca un străin în țară, ca
un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea? De ce să fii ca un om
încremenit, ca un viteaz care nu ne poate ajuta? Şi totuşi Tu ești în mijlocul
nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi! –” (Ieremia 14:7-9)
Prorocul afirmă că singur Dumnezeu îi
poate ajuta, dar n-o face.
DE CE SĂ FII
… CA UN VITEAZ CARE NU NE POATE AJUTA? (Ieremia
14:9)
Imaginați-vă un pluton de ostași
aflați în război. Între ei se află un luptător viteaz, un „uriaș” am putea
spune, unul care face mai mult decât toți laolaltă. Inamicul se apropie. Toți
soldații sunt întorși cu fața spre viteazul din mijlocul lor. Speranța lor este
în acest viteaz. Așteaptă ca el să iasă în față și să-i spulbere pe dușmani
dintr-o lovitură. Dar, stupoare, viteazul este încremenit, incapabil de a-i
ajuta, nu face nici măcar un gest cât de mic de a le veni în ajutor. De ce?
Nu văd o tragedie mai mare în lupta
spirituală pe care o ducem decât să-L ai pe Dumnezeu și să nu poți beneficia de
ajutorul Lui în lupta împotriva vrăjmașului. Să ai un Dumnezeu Atotputernic,
singurul care face minuni, care ar pune oștile vrăjmașe pe fugă cât ai clipi, …
și totuși să trebuiască să te descurci singur (și bineînțeles că n-ai cum să te
descurci).
Așa
cum mi-a vorbit Dumnezeu acum mai mulți ani: „Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de
rușine, nu mai ieși cu oștirile noastre. (Psalmi 44:9)
Să ne gândim la vrăjmașii lui Israel:
- Dumnezeu îngăduia ca Israel să fie
atacat datorită păcatelor lui
- Dumnezeu îi putea ajuta, oricât de
puternici și de numeroși ar fi fost vrăjmașii lui Israel
- însă Israel alerga în stânga şi în
dreapta după ajutor din Egipt sau de la alţii
- Dumnezeu le cerea să se pocăiască de
faptele lor ca să-i poată ajuta, dar ei ar fi vrut orice, numai nu să asculte
de proorocii Domnului
- lui Dumnezeu nu-i rămânea decât să
privească „neputincios” cum vrăjmașii veneau şi-i distrugeau, îi jefuiau şi-i
omorau pe copiii lui Israel
Să ne punem în postura lui Dumnezeu:
- să fii un VITEAZ care poate ajuta
- să spui poporului în ce condiții îl
poți ajuta
- și totuși să nu-l poți ajuta
- să vezi cum poporul suferă, dar nu
face ce-i spui
- să nu poți face altceva decât:
- SĂ PLÂNGI - „Spune-le lucrul acesta: „Îmi varsă lacrimi ochii zi şi noapte şi nu se
opresc. Căci fecioara, fiica poporului meu, este greu lovită cu o rană foarte
usturătoare.” (Ieremia 14:17)
- SĂ JUDECI ȘI SĂ PEDEPSEȘTI ÎN
CONTINUARE - „... de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte
de nelegiuirile lor, şi le pedepsește păcatele.” (Ieremia 14:10)
PENTRU CE SĂ
FII … CA UN STRĂIN ÎN ȚARĂ? (Ieremia
14:8)
Ce ciudat? Să te simți străin în
mijlocul poporului Tău. „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele.” Stăm în
adunări şi ne gândim la televizoarele, tabletele şi laptopurile de acasă, la
oalele cu carne care ne aşteaptă, la meciurile de fotbal şi la dezbaterile
politice. Şi Dumnezeu este străin de cele mai multe dintre preocupările
noastre. El ştie că, odată ajunși acasă de la Casa Domnului, mulţi se reped la
televizoare, laptopuri şi tablete, nu la Cuvânt, Rugăciune sau slujirea
Domnului. Şi El se simte ca un străin.
Dumnezeu este străin de cele mai multe
din conversațiile noastre de acasă, sau chiar din curtea Casei Domnului şi din
Casa Domnului. Ca atunci când te afli într-un anturaj cu preocupări diferite de
ale tale şi te simți stingher. Dacă ai deschide gura să vorbești despre
lucrurile care te preocupă pe tine, atunci ceilalți s-ar simți jenați.
III. IATĂ
CE SPUNE DOMNUL DESPRE POPORUL ACESTA !
Iată ce spune Domnul
despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace
şi încolo. Nu-şi cruță picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de
nelegiuirile lor şi le pedepsește păcatele!
[...]
Eu am răspuns: „Ah!
Doamne Dumnezeule! Iată că proorocii lor le zic: «Nu veţi vedea sabie şi nu
veţi avea foamete; ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.»” Dar
Domnul mi‑a răspuns: „Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am
trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit; ci ei vă prorocesc nişte
vedenii mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din
inima lor." (Ieremia 14:10-14)
IATĂ CE SPUNE
DOMNUL DESPRE POPORUL ACESTA
Cred că fiecare om simte nevoia unui feed-back.
Feed-back-ul este o reacţie în urma căreia ne corectăm umblarea. Şeful unei
firme priveşte pe geamul biroului la modul în care angajaţii din curtea
depozitului îşi fac treaba. La un moment dat coboară în curte şi începe să
treacă pe la fiecare angajat. Primului îi spune: „Tot ce faci, faci bine.
Ţine-o tot aşa şi va veni ziua când te voi pune într-un post cu mai multă
răspundere.” Celui de-al doilea îi spune: „A fost o vreme când te observam
că-ţi dădeai tot interesul, dar de la un timp nu-mi place cum lucrezi.
Întoarce-te la felul vechi de a lucra, altfel voi fi nevoit să te concediez.”
Şi aşa mai departe ...
La fel există feed-back-uri ale părinţilor faţă de
copii, ale profesorilor faţă de elevi, etc.
Cât de
important este un feed-back (o reacţie) din partea lui Dumnezeu la ceea ce face
un om sau o biserică. Aceste feed-back-uri (reacţii) ale lui
Dumnezeu au fost întotdeauna slujba proorocilor. Câtă vreme un împărat
al lui Israel umbla după Legea lui Dumnezeu, Dumnezeu lăsa lucrurile pe acel
făgaş, sau chiar trimitea un prooroc să-i vestească de bine împăratului.
Avem un astfel de exemplu în 2Cronici 15, când
Dumnezeu trimite pe proorocul Azaria la împăratul Asa ca să-l
încurajeze, arătându-şi mulţumirea faţă de ce făcuse până atunci şi
îndemnându-l s-o ţină tot aşa. Totuşi, peste un timp, când Asa nu mai acţionează
sprijinindu-se pe Dumnezeu, este trimis un alt prooroc, Hanani, care îi
descoperă împăratului păcatul lui (2Cronici 16:7).
Vedem şi alte cazuri în Scriptură. Preotul Eli
primeşte două feed-back-uri (reacții) din partea lui Dumnezeu, prin care El îşi
arăta nemulţumirea faţă de slujirea lui Eli (printr-un om al lui Dumnezeu
(1Samuel 2) şi prin viitorul prooroc Samuel (1Samuel 3)).
Împăratul
Saul primeşte reacţii din partea lui Dumnezeu prin
proorocul Samuel, dar nu ia seama la ele, şi va avea parte de un sfârşit
tragic.
Apostolul
Pavel primeşte un feed-back printr-o vedenie, prin
care Domnul îl încurajează să nu se teamă şi să propovăduiască cu îndrăzneală
Evanghelia ca şi până atunci (Fapte 18:9-11)
Bisericile
din Apocalipsa au primit
feed-back-uri din partea Duhului lui Dumnezeu, şi li s-a arătat în care lucruri
trebuie să-şi schimbe atitudinea.
LE PLACE SĂ
ALERGE ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO ... DE ACEEA DOMNUL N-ARE
PLĂCERE DE EI
Dragi fraţi şi surori, acesta este feed-back-ul (reacția)
lui Dumnezeu la ceea ce face poporul Domnului azi: Iată ce spune Domnul
despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace
şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de
nelegiuirile lor şi le pedepsește păcatele! (Ieremia 14:10)
Nu cred că se putea ceva mai clar din partea lui
Dumnezeu pentru această generație, spus în doar câteva cuvinte: LE PLACE SĂ
ALERGE ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO. NU-ŞI CRUŢĂ PICIOARELE.
Am avut o astfel de imagine a alergatului încoace și încolo
în casa unor prieteni, văzând un copil de 9 ani cum își împărțea timpul între
televizor, laptop, tabletă și alte jocuri din casă. Mergea la laptop și juca un
joc, apoi se ducea la tabletă, apoi se uita câteva minute la televizorul
deschis non-stop pe canalele de desene animate, apoi mai petrecea câteva minute
cu alte jucării, după care alergarea era reluată. Pur și simplu nu avea
astâmpăr. Această imagine este o imagine a creștinului modern, aflat într-o
continuă alergare încoace și încolo. Când la televizor, când la laptop, când pe
telefonul mobil. Iar când intră pe internet, ba pe Messenger, ba pe Facebook,
ba pe Tango, etc. Ba se uită la știri, ba joacă un joc pe facebook și-i invită
și pe alții, ba se gândește să-și schimbe poza din profil că și-a cumpărat o
rochie nouă și trebuie s-o vadă toți, ba mai verifică vremea să vadă dacă n-a
mai scăzut temperatura cu vreo jumătate de grad, ba mai caută pe Youtube faze
tari, scene hazlii, farse, după care le distribuie să afle toți prietenii lui
creștini.
Și alergatul acesta virtual se termină pentru mulți noaptea
târziu.
Le place să alerge încoace şi încolo, şi nu-şi mai găsesc
plăcerea în Dumnezeu şi în lucrurile lui Dumnezeu.
Nu mai aleargă la Dumnezeu, nu le mai place de Dumnezeu, nu
mai aşteaptă nimic de la Dumnezeu, nu le mai place să stea la picioarele
Domnului Isus şi să asculte cuvintele Lui. Tot mai mulţi nu trăiesc decât o
formă de evlavie.
Când au un timp liber, nu aleargă la Dumnezeu. Nu mai sunt ca
doi îndrăgostiţi, sau ca doi prieteni, care, când au un timp liber, nu ştiu cum
să se întâlnească mai repede.
TELEVIZORUL ŞI INTERNETUL sunt IDOLII de necontestat ai lumii
actuale, şi tot mai mulţi credincioşi sunt prinşi în această mlaştină fără fund
și fără margini, cum o numeşte un om al lui Dumnezeu de azi.
Deschideţi FACEBOOK-ul, uitaţi-vă la status-urile din
Messenger, şi spuneţi-mi câte declaraţii de dragoste, de dor de Dumnezeu aţi
văzut? Întâmplări hazlii, poze personale, politică, economie, muzică, filme,
dar aproape nicio pasiune declarată pentru Dumnezeu.
Recent am stat de vorbă cu un frate, dărâmat de
relația familiară cu soția lui. După ce mi-a spus că e preocupată mai mult de
cariera ei decât de familie, că este cheltuitoare, că nu-l respectă, în final
mi-a spus: „Frate, toate acestea le-aș trece cu vederea, dar ceea ce mă
înmormântează de viu este că se uită după alți bărbați. Mi-au spus-o chiar și
alți frați din biserică. De multe ori când ieșeam la plimbare cu ea, o vedeam
că nu se uită la mine, de parcă nici nu existam. Odată chiar am surprins-o că
se uita peste umărul meu la un alt bărbat.” Și a încheiat cu un geamăt
sfâșietor: „Dragă frate, nevasta mea … nu este a mea.”
Dragi frați și surori, aceasta este imaginea multor
creștini din ziua de azi. Domnul Isus ar putea striga în gura mare: „Poporul
Meu, pe care Mi l-am câștigat cu sângele Meu, nu este al meu.” LE PLACE SĂ
ALEARGE ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO DUPĂ O MULȚIME DE IDOLI. N-ARE ASTÂMPĂR. DAR NU-ŞI
MAI GĂSEŞTE PLĂCEREA ÎN A STA CU MINE, ÎN CĂMĂRUŢĂ, ASCULTÂND ÎN LINIŞTE CUVINTELE
MELE ŞI VORBINDU-MI ÎN RUGĂCIUNE.”
Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu
M-a uitat de zile fără număr. (Ieremia 2:32)
Mi-e teamă că mulţi creștini de azi, dacă li s-ar
lua televizorul, laptopul și telefonul mobil, ar ajunge la psihiatrie în
depresie severă.
Şi iarăşi revin la ideea de la
început: tragedia este nu doar că trăim vremuri de secetă, ci şi că sunt
vremuri de orbire spirituală. Cântăm în adunări „Ca pe un diamant Te caut, Aş
fi nebun de-aş renunţa.” Îşi dă cineva seama cam cum ar arăta bisericile
noastre, oraşul unde locuim şi ţara unde ne-a aşezat Dumnezeu, dacă toţi L-am
căuta pe Dumnezeu în modul în care căutătorii de diamante caută diamantele? Aş
spune că orbirea spirituală este chiar mai dureroasă decât seceta spirituală.
Când nu eşti orb, măcar strigi la Dumnezeu: „Doamne, ai milă de noi. Doamne, am
părăsit credinţa părinţilor bisericii, am părăsit credinţa înaintaşilor
noştri.”
SUNTEM ÎN PERIOADA DE LOGODNĂ
Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după
voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos
ca pe o fecioară curată. (2
Corinteni 11:2)
Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm
slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se
îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele
neprihănite ale sfinților.) (Apocalipsa 19:7-8)
Dragii mei, noi suntem în perioada de logodnă. Încă nu suntem
căsătoriți cu Domnul Isus. El va reveni să-și ia Mireasa pentru ca să facă mai
apoi nunta.
Suntem
într-o perioadă de probă. Ca doi tineri care au
o perioadă în care se decid dacă se vor căsători și vor rămânea împreună pentru
toată viața. Și-n această perioadă fiecare caută să vadă dacă într-adevăr
celălalt îl iubește cu adevărat.
În mod normal – prin asta cred că trece orice
pereche de tineri îndrăgostiți – în această perioadă de logodnă, cei doi nu
știu cum să se vadă mai des. Sunt îndrăgostiți până peste cap. Băiatului nu-i
mai arde nici de gașca de prieteni din fața blocului, nici de meciurile de
fotbal de la televizor. El are un singur dor: s-o vadă cât mai des pe aleasa
inimii lui. La fel și ea.
În această perioadă de logodnă, tinerii se văd mai
des, caută să se cunoască, speră să-l vadă pe celălalt că este pe aceeași
„lungime de undă”, că inimile lor simt la fel. Și în această perioadă de
logodnă, lucrurile pot evolua în două direcții.
Să luăm cazul fetei:
(a) ori, pe măsură ce îl cunoaște mai bine pe băiat,
realizează că Dumnezeu i-a scos în cale exact omul potrivit, ceea ce a visat și
și-a dorit, și ajunge să spună: „Da, cu acest băiat vreau să-mi petrec toată
viața.”
(b) ori, pe măsură ce-l observă în mai multe
situații, realizează că băiatul este indiferent, că nu se prea topește de dorul
ei, că este nepoliticos cu familia ei, și ajunge la concluzia: „Cred că am
greșit. Îmi pare rău, dar cu un astfel de om nu vreau să-mi petrec restul
vieții.”
Dragii mei, perioada de logodnă n-a ținut
de când L-am cunoscut pe Domnul Isus până la botez. Ea ține până va veni Mirele
să ne ia cu Sine.
Domnul Isus nu va răpi la cer pe cei care aleargă
încoace și încolo și nu-și mai găsesc plăcerea în El. El nu va lua în căsătorie
o logodnică care s-a botezat, a fost trecută în registrele bisericii, vine
regulat la biserică, își dă zeciuiala și chiar slujește. El va lua pe aceia
pentru care cea mai mare plăcere este să stea cu El, AȘA CUM STĂTEA MARIA LA
PICIOARELE DOMNULUI ȘI ASCULTA CUVINTELE LUI.
Suntem
într-o perioadă de probă. Domnul Isus și-a arătat
dragostea Lui nespus de mare jertfindu-se pentru noi. El ne-a scăpat de sub
puterea diavolului, ne-a scăpat de învățăturile false ale religiei care ne
ținea robi, … Și ce vede acum? O mireasă care nu-și mai găsește plăcerea în El,
în schimb „se uită peste umărul Lui” la o mulțime de idoli de care s-a
înconjurat și care-i atrag privirile.
Suntem
într-o perioadă de probă. Ar fi putut să ne ia
direct în cer. Dar Domnul Isus ne încearcă să vadă dacă, după tot ce a făcut
pentru noi, ne găsim plăcerea numai în El.
·
Pe
cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în
nimeni decât în Tine. (Psalmi
73:25)
·
Cât
pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu
Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Psalmi 73:28)
·
Şi
i-am zis: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a
niciunui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!” (Osea 3:3)
IV.
JUDECATA LUI DUMNEZEU
„acum își aduc aminte de nelegiuirile
lor, și le pedepsește păcatele.” (Ieremia 14:10)
Deși nu ne place acest adevăr,
realitatea este că Dumnezeu este nevoit uneori să-și pedepsească poporul. La
fel ca un părinte, care, la modul general, nu are nici cea mai mică dorință să
folosească nuiaua sau certarea, dar uneori, după multe avertizări, o va face.
PENTRU CĂ NU MAI ARE ALTĂ ALTERNATIVĂ. Copilul nu mai înțelege de vorbă bună.
Să privim din nou la cele șapte
biserici din Apocalipsa, și să vedem avertizările pe care Dumnezeu le face:
BISERICA DIN EFES
Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi
întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui,
dacă nu te pocăieşti. (Apocalipsa 2:5)
BISERICA DIN PERGAM
Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
(Apocalipsa 2:16)
BISERICA DIN TIATIRA
Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc
cu ea am să le trimit un necaz mare,
dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi
lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt
Cel ce cercetez rărunchii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după
faptele lui. (Apocalipsa
2:22-23)
BISERICA DIN SARDES
Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi
auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti
în care ceas voi veni peste tine.
(Apocalipsa 3:3)
BISERICA DIN LAODICEEA
Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece,
nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. (Apocalipsa 3:16)
Din nefericire, poporul Domnului de
azi nu mai înțelege de vorbă bună. Nu mai vrea să vadă adevărul din Scriptură,
nu mai ascultă nici de proroci, nu mai ia aminte nici la felul de viețuire al
înaintașilor noștri (îndrăznim să ne mai numim baptiști, penticostali și
creștini după evanghelie), nu mai ia aminte nici la felul de viețuire al
părinților lor credincioși.
Spune-le lucrul acesta:
„Îmi varsă lacrimi ochii zi şi noapte şi nu se opresc. Căci fecioara, fiica
poporului meu, este greu lovită cu o rană foarte usturătoare. (Ieremia 14:17)
Judecata nu este o plăcere pentru
Dumnezeu. El plânge, varsă lacrimi pentru starea poporului care nu înțelege să
se pocăiască şi să se lase de idolii lor.
Dacă ies la câmp, dau
peste oameni străpunşi de sabie. Dacă intru în cetate, dau peste nişte fiinţe
sleite de foame; chiar şi prorocul şi preotul cutreieră ţara fără să
ştie unde merg. (Ieremia 14:18)
Morţi spiritual, sleiţi de putere,
fără ţintă ... aceasta este starea poporului lui Dumnezeu, stare care se
extinde pe zi ce trece. Aceasta este caracteristica de bază a multor biserici
din zilele noastre. NU ESTE PUTERE. Păcate de care unii credeau că au scăpat se
reîntorc în vieţile lor. Unele familii se luptă cu disperare să nu ajungă la
divorţ. Bolnavii psihici se agaţă cu disperare de viaţă.
V. RUGĂCIUNI ZADARNICE
„Şi Domnul mi-a zis: „Nu mijloci
pentru poporul acesta! Căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta
rugăciunile, şi, chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mâncare, nu le
voi primi; ci vreau să-i nimicesc cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.” (Ieremia 14:11-12)
Stai și te gândești câte rugăciuni
înălța și câte jertfe aducea uneori poporul Israel către Dumnezeu fără niciun
folos. „Doamne, ajută-ne! Doamne, binecuvântează-ne!” Și Dumnezeu le trimitea
prooroci să le spună: „Du-te și strigă la urechile cetății Ierusalimului: «Așa
vorbește Domnul: Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai
tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un
pământ nesemănat. … Ce nelegiuire au găsit părinții voștri în Mine, de s-au
depărtat de Mine, și au mers după nimicuri și au ajuns ei înșiși de nimic.»”
(Isaia 2:2)
Poporul își astupa urechile la
cuvintele prorocilor și continua să se roage: „Doamne, noi suntem fiii lui
Avraam, Tu ne-ai scos din Egipt și ne-ai adus în Canaan.” „Pocăiți-vă” – le
spunea Dumnezeu iar, „încetați să mai alergați după idolii voștri”, „Rămâi
multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat,
și voi fi și eu la fel cu tine.” (Osea 3:3).
Dar poporul orb nu voia să înțeleagă,
ci dorea și binecuvântările și protecția lui Dumnezeu, dar și plăcerile oferite
de închinarea la idoli.
Dragii mei, la fel este și acum. Mulţi
păstori îşi cheamă enoriaşii la post şi rugăciune, dar se roagă degeaba,
postesc degeaba. „Doamne, binecuvântează-ne, adu oameni la mântuire, fă ca
locașul Tău să fie neîncăpător.” Și Dumnezeu spune: „Vă rugați degeaba. Postiți
degeaba. Pentru că nu vă place de Mine. Când aveți un timp liber, alergați la
idolii voștri. Renunțați la idolii voștri, găsiți-vă plăcerea numai în Mine.
Închideți televizoarele, nu mai navigați hai-hui pe internet, lăsați jocurile
pe calculator, lăsați meciurile de fotbal, filmele lumești, muzica lumească, lucrurile
distractive care vă provoacă atâta plăcere a cărnii, … închideți-le pe toate
astea și stați cu Mine. Găsiți-vă plăcerea în Mine, în Cuvintele Mele, în
cântările Mele, în părtășia cu Mine, în părtășia duhovnicească de la altarul de
familie, în părtășia frățească duhovnicească cu alți frați. Nu doar la
biserică, unde vrei nu vrei trebuie să te conformezi cât de cât la ce se
întâmplă acolo.”
Ne rugăm, postim să vină oamenii la
mântuire. Dar vă întreb: la ce să-i aducem? La care mântuire? La care viață
creștină? Asta pe care o trăim noi azi?
Judecați voi singuri. Este creștinismul
din zilele noastre același cu creștinismul apostolilor? S‑ar fi distrat
apostolii astăzi pe Facebook trimițându-și unii altora farse și alte lucruri
hazlii? Ar fi râs apostolii cu gura până la urechi, cum se râde în unele
comitete? Ar fi organizat apostolii conferințe creștine cu hotel de patru
stele, piscină, saună şi bufet suedez? Ar fi urmărit ei cu sufletul la gură
scena politică și campionatele sportive?
VI. PROOROCI ADEVĂRAȚI ȘI PROOROCI MINCINOȘI
Eu am răspuns: „Ah! Doamne
Dumnezeule! Iată că prorocii lor le
zic: „Nu veţi vedea sabie şi nu veţi avea foamete; ci Domnul vă va da în locul
acesta o pace trainică.” Dar Domnul mi‑a
răspuns: „Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis,
nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit; ci ei vă prorocesc nişte vedenii
mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor. (Ieremia 14:13-14)
Să privim la contrastul între mesajul
proorocilor poporului și mesajul proorocului Ieremia. Toți își începeau mesajul
cu aceeași frază: „Așa vorbește Domnul!”. Ieremia spunea poporului: „Dumnezeu
n-are plăcere de voi.” Dar ceilalți prooroci spuneau: „Nu-i adevărat, Dumnezeu
este binevoitor. El nu va aduce nicio urgie peste Israel. El vă va da o pace
trainică.”
Nu trebuie să-i înveți pe alții erezii
ca să fii un proroc sau un învățător mincinos. E de ajuns să le spui unor
oameni care s-au răcit de Dumnezeu că totul este în regulă cu ei. E de ajuns să
spui acestei generații de creștini, robi ai televizoarelor, calculatoarelor și
telefoanelor mobile, că totul este în regulă. Să le spui celor care beau azi
politica și sportul ca apa, care se duc la conferințe creștine cu bufet suedez,
piscină și saună că așa arăta și credința apostolilor. Să le spui celor din
comitetele bisericilor că așa se distrau și apostolii Domnului când se
întâlneau.
Ce poate fi mai dezastruos decât să
spui unui popor care se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult de Dumnezeu că
totul este în regulă?
VI. CE NE MAI RĂMÂNE DE FĂCUT?
„Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează
pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit
împotriva Ta.” (Ieremia 14:7)
„Ai lepădat Tu de tot pe Iuda şi a urât sufletul Tău atât de mult Sionul?
Pentru ce ne lovești aşa, că nu mai este nicio vindecare pentru noi? Trăgeam
nădejde de pace, şi nu vine nimic bun; așteptam o vreme de vindecare, şi nu-i
decât groază! (Ieremia 14:19)
„Doamne, ne recunoaștem răutatea noastră şi nelegiuirea părinților
noștri; căci am păcătuit împotriva Ta. Pentru Numele Tău nu nesocoti, nu
necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe
legământul Tău cu noi!" (Ieremia 14:20-21)
Reamintesc, credința mea personală
este că suntem la distanță de ani-lumină de învățătura și viața Apostolilor, a
Reformiștilor, a Puritanilor și a părinților confesiunilor din care facem
parte.
Personal cred că singurul lucru care
mai poate fi făcut este sfâșierea hainelor și a inimilor în fața lui Dumnezeu, în
cadrul unor serii de adunări special dedicate acestui lucru, începând de la
păstori până la ultimul credincios din adunare, până când Dumnezeu va răspunde
în vreun fel. Cartea lui Ioel este
modelul perfect arătat de Dumnezeu pentru astfel de cazuri.
„Dar chiar acum, zice
Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!” Sfâșiați-vă
inimile, nu hainele, şi întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este
milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare
rău de relele pe care le trimite. Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va
căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare şi
jertfe de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru? Sunaţi cu trâmbiţa în Sion!
Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare! Strângeți poporul, ţineţi o
adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii şi chiar pruncii de la
ţâţă! Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din odaia ei! Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar şi să
zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face
de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri:
„Unde este Dumnezeul lor?” (Ioel
2:12-17)
Trist si adevårat! intotdeauna am reactionat cu bufetul suedez,si m-am intrebat,oare place Domnului cå se predicå o orå la Amvon,iar la bufet, se pierde vremea cu flecårii si tot felul de lucruri inutile douå- trei ore? Oare cum ne va gåsi Domnul? .Domnul så vå binecuvinteze pentru sacrificiul depus aici,El så vå råsplåteascå cu viatå vesnicå!
RăspundețiȘtergere